25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un studiu despre cauzele depresiei provoacă polemică
Un studiu despre cauzele depresiei provoacă polemică

Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un dezechilibru chimic. Această ipoteză, susținută recent de o psihiatră britanică, este larg contestată, însă polemica pe care a stârnit-o are scopul de a ilustra dificultățile din procesul de înțelegere a acestei afecțiuni, scrie AFP.

''Studiul nostru (...) pune în discuție ideea de bază care susține utilizarea antidepresivelor'', afirmau la sfârșitul lunii iulie psihiatrii Joanna Moncrieff și Mark Horowitz pe site-ul The Conversation, referindu-se la o cercetare publicată în revista Molecular Psychiatry.

Acest studiu contestă ipoteza serotoninei. Potrivit acestei ipoteze, depresia ar fi legată de un deficit al acestei molecule implicată în transmiterea emoțiilor la nivel cerebral.

Cercetarea, bazată pe o compilație de publicații prealabile și astfel, a priori, mai solidă decât un studiu izolat, ajunge la concluzia că nu a fost dovedită nicio legătură între deficitul de serotonină și apariția depresiei la un individ.

Din punctul de vedere al autorilor acestui studiu, este vorba despre o repunere în discuție a unei ipoteze care a servit timp de decenii drept cadru pentru numeroase cercetări. Majoritatea antidepresivelor actuale au fost dezvoltate pentru a acționa asupra nivelului de serotonină.

Numeroase critici au țintit însă rapid acest studiu și, mai mult, prezentarea pe care i-a făcut-o Joanna Moncrieff, o psihiatră cunoscută pentru scepticismul ei referitor la explicațiile biologice ale depresiei, precum și pentru discursul său radical împotriva industriei farmaceutice.

''Serotonină'' de Houellebecq

''Per ansamblu, sunt de acord cu concluziile autorilor, dar nu am certitudini atât de inflexibile'', a comentat psihiatrul britanic Phil Cowen într-o reacție pentru Science Media Center.

Criticile lui Phil Cowen și ale altor colegi de breaslă sunt de ordine diferite. Unii dintre aceștia pun în discuție metodologia studiului, în special faptul de a nu măsura în mod direct serotonina, ci o urmă indirectă a sa; altele recunosc concluziile sale, dar resping caracterul inovator.

''Niciun specialist din domeniul sănătății mintale nu ar susține în acest moment că o patologie atât de complexă cum este depresia se explică prin deficitul unui singur neurotransmițător'', a scris de asemenea Cowen.

Argumentul nu este valabil pentru Moncrieff, potrivit căreia ipoteza serotoninei, chiar și într-o versiune diminuată, ocupă în continuare un loc important în discursul psihiatrilor.

''Și mai ales, chiar dacă psihiatri eminenți încep să se îndoiască de legăturile între depresie și deficitul de serotonină, nimeni nu a avertizat marele public'', scrie cu ironie pe blogul său autoarea, care se afișează ca fiind în dezacord cu ''psihiatria dominantă''.

Legăturile între depresie și serotonină sunt, de fapt, bine ancorate în imaginarul popular. În 2019, autorul francez Michel Houellebecq și-a intitulat ''Serotonină'' un roman al cărui protagonist este un depresiv.

Eficacitatea tratamentelor

Însă nu contestarea ipotezei serotoninei suscită cele mai vii critici. Ci faptul că Joanna Moncrieff aduce argumente împotriva antidepresivelor actuale, depășind concluziile propriului studiu.

Este ''o cercetare serioasă, care se înscrie în continuarea altor studii și care contează în discuția dintre experți în ceea ce privește mecanismele depresiei'', a comentat pentru AFP psihiatrul elvețian Michel Hofmann.

''Dar nu cred că este un articol care ar trebui să aibă un impact pe termen scurt referitor la prescrierea antidpresivelor'', a avertizat el.

Din punctul de vedere al lui Moncrieff - care a avertizat că nu trebuie sub nicio formă întreruptă brusc administrarea unui antidepresiv - trebuie în mod evident să ne îndoim de beneficiile tratamentelor elaborate pe baza unei ipoteze contestate.

Cu toate acestea, numeroși psihiatri, printre care și Hofmann, subliniază că eficacitatea tratamentelor, indiferent de cauza primară, a fost evaluată științific.

''Mecanismele medicamentelor utilizate în tratamentul depresiei sunt în general multiple și, într-un final, în cea mai mare parte a cazurilor, nu se știe în mod clar ce dă eficacitatea unui tratament'', a explicat el.

În cele din urmă, dezbaterile referitoare la rolul serotoninei nu fac decât să ilustreze cât de dificil de înțeles sunt mecanismele biologice și sociale ale unei maladii atât de complexe precum depresia, cercetătorii fiind nevoiți să se bazeze pe modele în mod inerent incomplete.

''Rămânem la ipoteze și continuăm să căutăm și să testăm modele unele împotriva altora'', a concluzionat Hofmann. (sursa Agerpres)


Articole înrudite