20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tutunul și alcoolul, principalele cauze ale cancerului la nivel mondial
Tutunul și alcoolul, principalele cauze ale cancerului la nivel mondial

Aproape jumătate dintre cancerele la nivel mondial sunt atribuite unui anumit factor de risc, în principal tutunul și alcoolul, potrivit unui vast studiu publicat recent, care subliniază importanța măsurilor de prevenție fără a le transforma într-un panaceu, relatează AFP.

"Conform analizei noastre, 44,4% dintre decesele cauzate de cancer la nivel mondial (...) sunt atribuite unui factor de risc care a fost măsurat", se arată în studiul publicat în revista medicală britanică "The Lancet" și realizat în cadrul Global Burden of Disease.

Acest vast program de cercetare, finanțat de Fundația Bill Gates, este de o amploare inegalabilă, implicând câteva mii de cercetători din majoritatea țărilor lumii.

Prin urmare, acest studiu face posibilă cunoașterea mai în detaliu a factorilor de risc în funcție de regiunile lumii chiar dacă, în ansamblu, concluziile sale confirmă ceea ce se știa deja: tutunul este de departe principalul element care a favorizat dezvoltarea unui cancer (33,9%), urmat de alcool (7,4%).

Concluziile studiului pledează pentru acordarea unui loc mai important prevenției în materie de sănătate publică, deoarece mulți dintre acești factori de risc se referă la comportamente care pot fi schimbate sau evitate.

Cu toate acestea, peste jumătate din cazurile de cancer nu sunt atribuite unui anumit factor de risc, ceea ce arată că prevenția nu este suficientă.

Astfel, în opinia autorilor studiului, prevenția trebuie însoțită de alți doi piloni importanți: un diagnostic suficient de precoce și tratamente eficiente.

Într-un comentariu independent, publicat în aceeași ediție a revistei "The Lancet", doi epidemiologi, Diana Sarfati și Jason Gurney, au susținut aceste concluzii, estimând totodată că studiul subliniază importanța prevenției. Ei au atras însă atenția asupra preciziei estimărilor studiului, dat fiind faptul că strângerea datelor este supusă numeroaselor deficiențe în mai multe țări. (sursa Agerpres)


Articole înrudite