Eva Hakansson este, oficial, cea mai rapidă femeie care "călăreşte" o motocicletă. Surprinzător este însă că recordul a fost atins cu un vehicul electric.
Eva Hakansson şi soţul său, Bill Dude, ambii ingineri, au construit vehiculul electric KillaJoula în curtea casei lor din Colorado. Au lucrat la această bizară motocicletă timp de 5 ani, dar eforturile lor au fost răsplătite zilele trecute.
În cadrul unei curse speciale de şase mile (aproximativ 10 kilometri), vehiculul condus de Hakansson a rulat cu o viteză medie de 386 km/h. Apoi, în cadrul unei curse de probă organizate pe o întindere de sare, KillaJoule a atins viteza maximă de 270 mile pe oră (aproximativ 434 km/h). În urma acestor rezultate, KillaJoule a fost desemnată cea mai rapidă motocicletă electrică din istorie, iar cea care a ţinut-o sub control a stabilit recordul feminin de viteză pentru întreaga clasă moto. "Peste iarnă, vom face câteva îmbunătăţiri, iar la anul vom încerca să atingem 300 de mile pe oră", a anunţat echipa din spatele KillaJoule, citată de Eurosport.