YouTube explorează lansarea unui nou tip de abonament Premium, destinat utilizării de către două persoane. Iniţiativa face parte dintr-un program pilot desfăşurat în India, Franţa, Taiwan şi Hong Kong, potrivit publicaţiei Moneycontrol, citată de Android Authority.
Noul plan oferă acces complet la beneficiile Premium — vizionare fără reclame, redare în fundal şi descărcări offline — la un preţ mai avantajos decât planurile individuale sau de familie. Confirmarea testului vine din partea purtătorului de cuvânt YouTube, Alex McQuiston, care a declarat pentru The Verge că scopul este de a aduce mai multă flexibilitate şi valoare utilizatorilor.
Ca exemplu, în India planul individual costă 140 de rupii pe lună, cel pentru două persoane – 219 rupii, iar abonamentul de familie (pentru până la cinci membri) – 299 de rupii. Astfel, noua variantă se poziţionează ca o soluţie practică pentru cupluri, prieteni sau colegi de apartament care doresc să împartă serviciul.
Acest test se înscrie într-un efort mai amplu al YouTube de a diversifica ofertele de abonament. Compania a experimentat anterior şi cu YouTube Premium Lite, disponibil în anumite ţări europene, care oferă o experienţă fără reclame, dar fără funcţii precum redarea în fundal sau descărcările.
Spre deosebire de versiunea Lite, planul pentru două persoane păstrează toate avantajele complete ale Premium, fiind conceput ca o alternativă intermediară între planurile deja existente.
Deocamdată, YouTube nu a anunţat dacă acest tip de abonament va fi extins şi în alte ţări sau când ar putea fi lansat oficial. Totuşi, dacă raportul de preţuri din India s-ar păstra, în România un astfel de plan ar putea costa aproximativ 34 lei/lună pentru două persoane — semnificativ mai ieftin decât plata a două abonamente individuale.