
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au indisponibilizat un autoturism căutat de autorităţile din Franţa şi Polonia, descoperit în timpul unui control la ieşirea din România.
Incidentul a avut loc pe 11 iulie, în jurul orei 15:40, când la controlul de frontieră s-a prezentat un cetăţean român, în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism fabricat în anul 2017.
În urma unor suspiciuni privind situaţia juridică a vehiculului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figura în bazele de date internaţionale ca fiind căutat, în baza unor semnalări introduse de autorităţile din Franţa şi Polonia.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 56.000 de lei, a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.
