Bogdan Chiriţoiu: Preţurile carburanţilor din România sunt cu 16% sub media europeană

Preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că preţurile carburanţilor din România sunt în prezent cu 16% sub media europeană. Acesta a precizat că instituţia monitorizează zilnic tarifele practicate de marile lanţuri de benzinării şi transmite datele către Guvern.

„Piaţa carburanţilor – evident că stăm cu ochii pe ce se întâmplă acolo. Strângem date în fiecare zi, avem o platformă numită Monitorul preţurilor prin care primim preţurile din toate benzinăriile din marile lanţuri şi atunci furnizăm datele astea şi către Guvern. Dar ne comparăm, desigur, cu ce se întâmplă în alte ţări din Europa şi ce vedem este că, deşi preţurile au crescut – sunt acum peste 9 lei la benzină şi aproape de 10 lei la motorină, totuşi, comparându-ne cu alte state din Uniune, suntem substanţial mai ieftini. Dacă în condiţiile obişnuite la motorină eram aproape de media europeană şi la benzină eram cu 3 până la 5% sub media europeană, acum suntem cu 16% sub media europeană, deci e substanţial mai ieftin combustibilul la noi decât e în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană”, a afirmat Chiriţoiu.

El a explicat că acest avantaj este posibil datorită prezenţei pe piaţa locală a unor companii importante din domeniul petrolier.

„Şi asta de ce? Pentru că, de fapt, având principalele companii prezente pe piaţa noastră – Petrom, Kazmunaygas, care e Rompetrol, SOCAR – au propriile lor surse de petrol şi atunci nu sunt atât de dependente de ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale şi asta le permite să vândă ceva mai ieftin decât se vinde combustibilul în alte ţări din Uniune”, a susţinut şeful autorităţii de concurenţă.

Bogdan Chiriţoiu a participat joi la conferinţa Future of Governance International, organizată de Envisia – Boards of Elite, eveniment ajuns la cea de-a cincea ediţie şi dedicat temei „The Great Governance Reset”.

Conferinţa a reunit lideri din sectorul public şi privat, investitori, membri de board şi experţi internaţionali pentru discuţii privind noile modele de guvernanţă într-un context dominat de schimbări tehnologice, inteligenţă artificială şi incertitudine globală.

Printre temele abordate s-au numărat reconstrucţia legitimităţii instituţionale, guvernanţa adaptată crizelor, păstrarea controlului uman într-o lume influenţată de AI şi rolul noilor generaţii în procesele de decizie.

Deschiderea conferinţei a fost susţinută de geostrategul internaţional Tina Fordham. (sursa stiripesurse.ro)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...