29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Calendarul admiterii la liceu 2021 a fost modificat
Calendarul admiterii la liceu 2021 a fost modificat

Calendarul Admiterii la liceu 2021, stabilit prin ordin de ministru din august anul trecut, a fost modificat la finalul lunii trecute. Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a pe locurile de la liceu are loc pe 24 iulie, în loc de 16 iulie, cum era în ordinul iniţial. Completarea fişelor de înscriere are loc în perioada 16-22 iulie, faţă de 8-14 iulie, cum era în calendarul Admiterii. Aceste modificări sunt prevăzute în Ordinul nr. 3.721/23.04.2021 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021-2022.
Una dintre cele mai importante modificări este introducerea planificării pentru depunerea fizică a dosarelor. Această planificare ar trebui să se facă în prima zi a etapei de depunere a dosarelor, adică pe 25 iulie, pentru etapa I, de exemplu.
„Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învăţământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-şi exprime intenţia de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă”, prevede ordinul citat.
Noile reguli arată că „depunerea dosarelor se poate realiza şi prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate”, iar „în cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poştă, cartea de identitate şi certificatul de naştere se depun în copie”. „Candidaţilor care au transmis dosarele de înscriere prin poştă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situaţia înscrierii”, se precizează în noile norme. Cine depune dosarul online trebuie să meargă, totuşi, la şcoală cu documentele în original până pe 24 septembrie.


Articole înrudite