17 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Călin Georgescu, din suspect în inculpat! Procurorii Parchetului General au decis să-i schimbe calitatea
Călin Georgescu, din suspect în inculpat! Procurorii Parchetului General au decis să-i schimbe calitatea

"Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Sursele citate au menţionat că fostul candidat la alegerile prezidenţiale nu a dorit să dea declaraţii în faţa anchetatorilor.
'Minciuna se va arde de una singură (...). Am încredere în poporul român, îl văd, îl simt, vă simt pe toţi. (...) Acest regim colonial, atât în România, cât şi în foarte multe alte ţări, în special în Europa, va cădea singur. Este ca pe vremuri în care lupta se duce împotriva unui regim colonial sau neocolonial şi în care structurile neoliberale practic au acaparat viaţa oamenilor. (...) Sunt convins în continuare şi rămân constant că America şi preşedintele Trump - este un mare lider - ştiu ce au de făcut şi foarte curând vor ajuta la căderea regimurilor neocoloniale', a declarat Georgescu, la ieşirea de la Parchetul General.
Pe 27 mai, Georgescu a fost chemat la Parchet, unde procurorii l-au anunţat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
El este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidenţiale, fiind invocată decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.


Articole înrudite