10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Caravana "Apără apa": Campanie națională pentru reducerea poluării apelor cu nitrați
Caravana "Apără apa": Campanie națională pentru reducerea poluării apelor cu nitrați

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat caravana "Apără apa", campanie națională pentru reducerea poluării apelor cu nitrați proveniți din surse agricole, potrivit unui comunicat remis de ministerul de resort.
Specialiștii Ministerului Mediului vor vizita 200 de unități administrativ teritoriale, în care vor testa apa din fântâni, puțuri și alte surse necentralizate, pentru determinarea nivelului de nitrați din 6.000 de gospodării de pe tot cuprinsul țării.
Testele urmează să stabilească dacă valoarea concentrației de nitrați din apă se află în limitele potabilității.
Vasile Panaite, secretar de stat în cadrul MMAP, a subliniat că sănătatea oamenilor este pusă în pericol de poluarea apei cu nitrați din surse agricole.
"Poluarea apei cu nitrați din surse agricole este o amenințare continuă la adresa sănătății umane. Provoacă intoxicații grave sugarilor și copiilor de vârste mici și afecțiuni periculoase adulților expuși la consumul îndelungat al apei cu nitrați în exces. Lipsa de informare, faptul că nitrații nu au gust, și nici miros, coroborate cu faptul că populația nu are obiceiul de a face analiza apei din fântânile de unde se aprovizionează, conduce la consumul pe scară largă a apei cu exces de nitrați, în zonele în care pânza freatică a fost expusă la poluare. O mare parte din acest tip de poluare este generată de gospodărirea defectuoasă a gunoiului de grajd, respectiv depozitarea acestuia direct pe pământ și împrăștierea lui în perioadele de interdicție, când plantele nu consumă nitrații din compost. În acest fel, nitrații ajung direct în prima pânză freatică, de unde se alimentează majoritatea fântânilor", a precizat secretarul de stat din cadrul MMAP, citat în comunicat.
Cu prilejul demonstrațiilor legate de testarea apei, vor fi anunțate concursuri cu premii pentru elevi și pentru fermieri, pe teme privind problematica poluării apei cu nitrați și, respectiv, cunoașterea bunelor practici agricole.
Campania națională de conștientizare "Apără apa", parte a proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți" (CIPN), urmărește reducerea poluării apelor cu nitrați proveniți din surse agricole, conservarea resursei de apă potabilă, sănătatea populației și, nu în ultimul rând, conformarea României la reglementările Uniunii Europene.
Proiectul "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți" face parte din demersurile Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole.
Administrarea gunoiului de grajd la nivel de comună este o preocupare principală a proiectului, având în vedere că în prezent în România sunt peste 3 milioane de ferme mici, de subzistență, care nu au capacitatea de a implementa individual măsurile necesare prevenirii poluării solului și a apei freatice.
Proiectul CIPN este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 90 de comunități locale. (sursa Agerpres)


Articole înrudite