27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cimitire luminate diseară, de Ziua Morţilor
Cimitire luminate diseară, de Ziua Morţilor

Luminaţia, cunoscută şi ca Ziua Morţilor, este o sărbătoare celebrată pe 1 noiembrie. Se spune că în această noapte sufletele morţilor vizitează lumea celor vii, iar oamenii vin să aprindă lumânări la mormintele celor dragi. Potrivit legendelor populare, în prima zi de brumar, porţile dintre cele două lumi se deschid şi numai acum cei plecaţi dintre noi pot să ne viziteze. Din acest motiv, proverbul „despre morţi numai de bine” capătă o semnificaţie aparte.
Luminaţia coincide cu „Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor” ce este celebrată încă din secolul al IV-lea şi poartă diferite denumiri: în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, în maghiară Mindenszentek, în germană Allerheiligen, în franceză Toussaint, în spaniolă Día de Todos Los Santos. Aceasta se desfăşoară atât în amintirea sfinţilor cunoscuţi, cât şi a celor necunoscuţi. Ea este precedată în ţările anglo-saxone de seara tuturor sfinţilor: All Hallows' Evening, cunoscută publicului larg sub denumirea de Halloween.
Cu această ocazie, voluntarii Asociaţiei Bucureşti merg pe 1 noiembrie în Cimitirul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din 1989, situat pe Calea Şerban Vodă 241, unde se odihnesc sute de oameni ucişi pentru libertate şi democraţie în acel Decembrie însângerat. "În semn de recunoştinţă, vom aprinde câte o candelă pentru fiecare şi îi vom spune: nu te-am uitat. Acţiunea începe la ora 19. Vă invităm să participaţi împreună cu noi", este mesajul asociaţiei.
Acţiuni similare au loc în Târgu Mureş şi Cluj.


Articole înrudite