07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doina Pană: "Radarul pădurii" funcţionează spectaculos
Doina Pană: "Radarul pădurii" funcţionează spectaculos

Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a declarat luni, la Oradea, că sistemul „Radarul pădurii”funcţionează spectaculos, în cele câteva zile de când este în vigoare fiind date amenzi cât într-un an.
"Ştiţi foarte bine că din 8 octombrie este în vigoare radarul pădurii. Funcţionează spectaculos. În două săptămâni vom face o informare în şedinţă de guvern. Dar pot să vă spun, în premieră, că de fapt, în opt-nouă zile, până acum s-au confiscat şi s-au dat amenzi aproape cât într-un an pentru cei care nu înţeleg că nu se mai poate fura. Sper că se vor potoli, că nu vor avea ce face", a afirmat ministrul Doina Pană.
Ministrul delegat a adăugat că pădurile au reprezentat o prioritate a mandatului său.
"Vă mărturisesc cinstit că am considerat că pădurile ard mai tare, pentru că la ce jaf a fost... de dinainte de Revoluţie, nu se mai putea. Din prima zi de preluare a mandatului, premierul asta m-a rugat. Peste tot sunt probleme şi pe ape şi piscicultură, dar în primul rând asta m-a rugat: să termin cu hoţia din păduri", a afirmat ministrul Doina Pană.
Doina Pană, ministru delegat pentru Ape Păduri şi Piscicultură, a inspectat lucrările făcute de firma Repcon pe malul stâng al Crişului Repede, redemarate la insistenţele noului secretar de stat în Ministerul Mediului, bihoreanul Pasztor Sandor (UDMR), cu fonduri de la guvern în valoare de 7,4 milioane de lei. Ministrul se va întâlni, luni, şi cu conducerea locală a Romsilva, cu şefii ITRSV Bihor şi cu pădurari, subiectele de discuţie fiind Codul Silvic şi implementarea „radarului pădurilor”.
Premierul Victor Ponta i-a solicitat, pe 9 octombrie, ministrului delegat pentru Păduri să prezinte în termen de 15 zile o primă evaluare a efectelor aplicării programului "Radarul pădurilor", program pe care Doina Pană l-a prezentat joia trecută la Guvern.
"În 15 zile de la momentul punerii în funcţiune (miercuri, 8 octombrie — n.r.), pe 23 octombrie, să ne aduceţi la şedinţa de guvern cum a funcţionat în primele 15 zile. Eu puţine lucruri recunosc că funcţionează perfect de la început. Sunt convins că s-ar putea să găsim şi alte lucruri care ar putea fi îmbunătăţite. Deci, după 15 zile o să vedeţi dacă merge softul, se blochează, a învăţat lumea să-l introducă, n-a învăţat, sunt probleme, nu sunt probleme, poliţiştii ştiu ce să facă, nu ştiu ce să facă, să putem după aceea să vorbim şi cu Poliţia, cu autorităţile locale, cu toată lumea să facem o primă evaluare", a declarat premierul.
Programul "Radarul pădurilor" este bazat pe un software instalat pe telefoane mobile prin care poate fi urmărită trasabilitatea lemnului. Acest software este instalat pe un smartphone înainte ca lemnul să plece din pădure, iar sistemul generează un cod unic, care este trecut pe avizul de însoţire a lemnului. Orice intrare în sistemul de urmărire a circulaţiei lemnului va lăsa urme şi nu va putea fi folosit de două ori acelaşi aviz.


Articole înrudite