16 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Pompierii români aflați în Grecia vor fi schimbați de un nou contingent
FOTO: Pompierii români aflați în Grecia vor fi schimbați de un nou contingent

Astăzi, 16 august a.c., cel de-al doilea contingent format din 40 de pompieri a ajuns în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de stingere și monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din Estul Atenei.

Primul contingent, care însumează tot 40 de pompieri, se va întoarce în țară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele nouă mijloace tehnice dislocate pe teritoriul elen (două autospeciale de stingere a incendiilor de pădure cu capacitatea de 3.000 litri, o autospecială de 4.000 litri, una de capacitate mare de 10.000 litri, o cisternă de 30.000 litri, o autospecială pentru intervenții rapide de 200 litri, o autospecială de comunicații radio pe unde scurte, un microbuz și un camion cu container), astfel încât să fie asigurată continuitatea acțiunilor în cazul producerii unor situații care necesită intervenția echipajelor noastre.

În ultimele 15 zile, cei 40 de pompieri români aflați în Grecia au participat la misiuni de stingere a incendiilor izbucnite în mai multe zone ale regiunii Attica de Est (Megara, Neos Voutzas, Palaia Fokaia, Charvalo) și au desfășurat activități de cunoaștere a terenului și a condițiilor specifice intervențiilor, prin patrule în ariile cu risc ridicat de incendiu. Aceste demersuri au întărit capacitatea noastră de reacție și nivelul de pregătire pentru gestionarea situațiilor de urgență care pot pune în pericol vieți și bunuri. Totodată, pompierii au luat parte la sesiuni de instruire și exerciții comune cu echipele elene, punând accent pe elementele esențiale ale unei intervenții prompte și eficiente în cazul incendiilor.

Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.

"Transmitem sincere mulțumiri autorităților și partenerilor noștri din Grecia pentru colaborare și ospitalitatea oferită. Continuăm să consolidăm relațiile de cooperare și să susținem acțiunile comune în domeniul protecției civile și intervenției în situații de urgență", transmite IGSU.

În perioada 1 august – 15 septembrie 2025, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va participa cu un modul național specializat în stingerea incendiilor de pădure la programul de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO). Programul de asistență, finanțat de Uniunea Europeană, a fost conceput ca măsură de sprijin pentru comunitățile din Grecia, grav afectate de incendiile devastatoare din anii anteriori. Acesta face parte din noua politică a UE pentru prevenirea și limitarea incendiilor de pădure în sudul Europei și reunește, în acest an, pe teritoriul Republicii Elene, echipaje operative din România, Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria.

În verile anilor 2021, 2022, 2023 și 2024, incendii de proporții au distrus vaste suprafețe de pădure și vegetație din zona Atenei, precum și părți considerabile ale vegetației de pe insulele Evia și Rodos. Intervențiile au fost gestionate eficient cu sprijinul mai multor state europene, inclusiv al României.

Pe baza experienței dobândite prin programul de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în anii 2022, 2023 și 2024, precum și a angajamentului exprimat de DG ECHO de a sprijini și în 2025 desfășurarea modulelor specializate în zonele vulnerabile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitate de punct național de contact, a primit solicitarea oficială a autorităților elene privind pre-poziționarea unui modul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure și în acest an. Solicitarea a fost transmisă IGSU de către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul platformei CECIS.

Imagini, mai jos!


Articole înrudite