29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
GER LA NOAPTE! ANM anunţă temperaturi de -15 grade
GER LA NOAPTE! ANM anunţă temperaturi de -15 grade

Începând de astăzi, 17 martie, temperaturile vor scădea din nou în toată ţara, fiind anunţată o răcire accentuată a vremii care va persista şi în zilele următoare. Valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa sub normele perioadei în majoritatea regiunilor. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -9 şi 0 grade, mai scăzute spre -15 grade în depresiunile din estul Transilvaniei.

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi precipitaţii, local în zona montană şi pe arii mai restrânse în vest, sud şi centru, iar noaptea îndeosebi în sud-vest. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte în zona deluroasă din sud şi mai ales ploi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a zilei în sud-est şi pe crestele montane. Izolat, dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Temperatura maximă de astăzi la Galaţi, şansele de precipitaţii, procentul de umiditate şi viteza vântului sunt: 4 grade Celsius, Precipitaţii: 0%, Umiditate: 39%, Vânt: 18 km/h.


Articole înrudite