09 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
MADR: Amenzi de aproximativ 50.000 de lei aplicate unor comercianţi de produse agroalimentare specifice Paştelui
MADR: Amenzi de aproximativ 50.000 de lei aplicate unor comercianţi de produse agroalimentare specifice Paştelui

Inspectorii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Autorităţii Naţional pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 50.000 lei, în cadrul acţiunilor de control mixte, ce au vizat verificarea operatorilor economici care comercializează produse agroalimentare specifice sărbătorilor pascale.
Potrivit unui comunicat de presă al MADR, transmis marţi Agerpres, controalele s-au derulat în perioada 14 - 17 aprilie.
"Am dispus intensificarea controalelor în pieţele agroalimentare şi magazine pentru că vrem să ne asigurăm că pe mesele românilor ajung alimente de calitate şi care respectă standardele de comercializare. Prin astfel de acţiuni, îi descurajăm pe cei care vor să profite pe nedrept de această perioadă în care nivelul consumului este mai ridicat şi îi protejăm pe producătorii autentici", a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
În cadrul verificărilor desfăşurate la 285 de operatori economici au fost identificate şi sancţionate neconformităţi care au vizat, printre altele: lipsa înscrierii categoriei de calitate şi a originii produselor pe facturile fiscale emise, în baza cărora operatorii economici comercializează en-detail legume şi fructe proaspete; probleme de etichetare la loturi de legume şi fructe, lipsa datei recoltării (unele etichete expuse în imediata apropiere a loturilor de legume sau fructe aveau menţionate o altă ţară de provenienţă/o altă origine decât cea înscrisă pe eticheta ambalatorului şi pe documentele fiscale); file nedatate din carnetul de comercializare cu care s-a aprovizionat marfa; lipsa menţionării produsului expus spre vânzare în carnetul comercializare; nemarcarea ouălor la comercializare; lipsa documentelor de provenienţă pentru preparatele din carne afumături: ceafă porc, cotlet porc, pulpă afumată, ciolan afumat; lipsa documentelor de provenienţă pentru preparatele din carne: cârnaţi afumaţi, ciolan-unghii de porc afumate, pulpă afumată şi muşchi afumat.
Ministerul de resort precizează că obiectivul principal al acestor acţiuni de control îl constituie depistarea, sancţionarea şi eliminarea tuturor abaterilor de la legislaţia specifică în domeniul producerii, depozitării, transportului şi comercializării produselor agroalimentare verificate, provenite din producţia autohtonă, import şi comerţ intraunional, în reţele de comercializare en-detail/cash&carry.


Articole înrudite