Preţul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni

Preţul motorinei din România ar putea creşte în următoarele două săptămâni până la circa 9,78 lei pe litru, în condiţiile în care cotaţiile mai ridicate ale petrolului şi motorinei din ultimele săptămâni nu s-au reflectat încă integral în preţurile de la pompă, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).

‘Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile. Dacă petrolul s-a ieftinit astăzi, efectul nu poate fi văzut imediat în benzinării pentru că motorina care se vinde acum a fost deja produsă sau importată la preţuri stabilite anterior. Cu alte cuvinte, piaţa carburanţilor funcţionează cu inerţie (…) Problema reală nu este însă preţul de astăzi, ci cel care urmează să vină. Pentru că, dacă aplicăm aceeaşi logică de transmitere a preţurilor în lanţul petrolier, cotaţiile mai ridicate ale motorinei şi ale petrolului din ultimele săptămâni nu s-au reflectat încă în totalitate în preţul final din România. Practic, piaţa se află în plin proces de ajustare. Pe baza formulei care corelează cotaţia motorinei ARA, preţul ţiţeiului Brent şi structura fiscală internă – rezultă că în următoarele aproximativ două săptămâni preţul motorinei ar putea urca teoretic, în lipsa unor înţelegeri stat-companii, până în jurul valorii de 9,78 lei pe litru. Este un nivel care marchează o creştere de peste un leu faţă de estimarea actuală şi apropie piaţa de un prag psihologic extrem de sensibil: 10 lei pe litru’, explică preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă, în analiza transmisă joi, AGERPRES.

Foto: Getty Images

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...