06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prioritatea Master Planului de Transport este, din perspectiva CE, realizarea la timp a proiectelor din TEN-T
Prioritatea Master Planului de Transport este, din perspectiva CE, realizarea la timp a proiectelor din TEN-T

Prioritatea numărul 1 a Master Planului General de Transport al României este, din punct de vedere al Comisiei Europene, realizarea la timp a proiectelor din cadrul reţelei principale TEN-T, iar în al doilea rând identificarea celor mai importante proiecte pentru reţeaua TEN-T extinsă, acestea putând beneficia, la rândul lor, de susţinerea financiară a CE, a declarat, marţi, comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, după o reuniune de lucru cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
\"Din punctul nostru de vedere, al Comisiei Europene, prioritatea numărul 1 a Master Planului este să asigure realizarea la timp în primul rând a proiectelor din cadrul reţelei principale TEN-T, reţeaua de transport transeuropeană. În al doilea rând, Comisia se aşteaptă ca Master Planul să identifice proiectele cele mai importante pentru reţeaua TEN-T extinsă, proiecte care, la rândul lor, pot beneficia de susţinerea financiară a CE. Aceasta înseamnă că Master Planul-ul trebuie să implice proiectele cele mai importante din punct de vedere economic şi să se asigure că ele vor beneficia de susţinere financiară nu numai pentru realizare, ci şi pentru întreţinere\", a explicat Creţu, după încheierea întâlnirii.
Potrivit acesteia, Comisia Europeană este foarte interesată de Master Planul General de Transport al României, deoarece este un document strategic şi reprezintă o pre-condiţie pentru accesarea fondurilor Uniunii Europene pentru marile proiecte de transport în perioada 2014 - 2020, a declarat, marţi, comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, după o reuniune de lucru cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
\"Comisia Europeană este foarte interesată de acest document strategic, deoarece el reprezintă o pre-condiţie pentru accesarea fondurilor UE pentru marile proiecte de transport în perioada 2014 - 2020. Înainte de a porni la drum, la orice drum, este bine să avem o hartă şi să fim hotărâţi în legătură cu traseul pe care vrem să mergem. Această hartă, acest Master Plan, nu se referă doar la actuala perioada de finanţare, doar la următorii şapte ani, ci se referă la dezvoltarea economică a României pentru următorii 15 - 20 de ani\", a declarat comisarul citat.
Cei doi demnitari au discutat despre progresele înregistrate de România în realizarea Master Planului, despre aşteptările Comisiei Europene în legătură cu conţinutul acestuia şi despre paşii pe care autorităţile de la Bucureşti îi mai au de făcut pentru finalizarea lui.
„Desigur, din punctul nostru de vedere, mai sunt subiecte care trebuie clarificate, unele dintre ele sunt extrem de importante - le-am discutat cu domnul ministru - ca, de exemplu, stabilirea criteriilor după care proiectele vor fi sortate în ordinea priorităţii, evaluarea strategică a impactului asupra mediului şi o serie de chestiuni tehnice legate de transportul maritim şi de cel pe cale ferată. În perioada 2014 - 2020, Comisia va contribui cu 6,8 miliarde (de euro - n. r.) la punerea în practică a acestui Master Plan de Transport”, a adăugat oficialul european.


Articole înrudite