28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România a avut un excedent bugetar de 0,87% din PIB, după primele 9 luni din 2015
România a avut un excedent bugetar de 0,87% din PIB, după primele 9 luni din 2015

Execuţia bugetului general consolidat la sfârşitul primelor nouă luni din 2015 s-a încheiat cu un excedent de 6,1 miliarde lei, respectiv 0,87% din PIB, faţă de excedentul de 0,4 miliarde lei, respectiv 0,06% din PIB, înregistrat la aceeaşi dată în anul 2014, conform datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor Publice.

Domnul Robert Dragomir, din Timisoara, a preluat de la sotia sa un truc simplu pentru culoarea naturala a parului. Aproape ca nu i-a venit sa creada ce s-a intamplat in 2 ore... Afla despre ce e vorba!

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 169,1 miliarde lei, reprezentând 24% din PIB, au fost cu 8,8% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar ca pondere în PIB cu 0,7 puncte procentuale.

„S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe venit (+13,6%), TVA (+12,5%), venituri nefiscale (+12,8%), impozit pe profit (+10,9%) şi accize (+8,2%). Încasările din contribuţii de asigurări sociale au scăzut doar cu 1,4% faţă de anul anterior, fiind influenţate de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor angajatorilor, cât şi de creşterea pe anul 2015 cu 0,5 pp a cotei de contribuţie către pilonul II de pensii. La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent la impozite şi taxe pe proprietate cu 2,9%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 5,5% şi venituri nefiscale cu 1,7%”, se menţionează în comunicatul publicat de MFP.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 162,9 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, dar s-au diminuat cu 0,2 pp ca pondere în PIB.

O reducere semnificativă s-a înregistrat în cazul cheltuielilor cu dobânzile (-8,1%) ca urmare a sezonalităţii plăţilor şi a scăderii randamentelor la titlurile de stat.

„În paralel, se remarcă o creştere semnificativă, cu 41,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a cheltuielilor efectuate pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 19,0 miliarde lei, respectiv 2,7% din PIB, în termeni nominali cu 15,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”, precizează reprezentanţii MFP.


Articole înrudite