Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva anunţă că, în acest sezon al sărbătorilor de iarnă, pune la dispoziţia populaţiei 16.415 pomi de Crăciun. Dintre aceştia, 13.462 sunt din specia brad, iar 2.953 sunt din specia molid sau alte răşinoase. Majoritatea provin din culturi specializate din pepinierele silvice ale regiei, în timp ce o parte redusă este recoltată din suprafeţe de fond forestier regenerate natural, unde densitatea excesivă impune lucrări de rărire.
Unităţile teritoriale ale Romsilva vor onora cu prioritate cererile populaţiei, prin vânzare directă, iar livrarea către operatori economici va fi posibilă doar în limita excedentului. Preţurile la achiziţia directă pornesc de la 17 lei pentru un pom de molid de până la 1,3 metri şi ajung la 39 de lei pentru un brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri. Pomii cu înălţimi mai mari de 3 metri sunt consideraţi comenzi speciale, cu preţ stabilit de comitetul director al direcţiei silvice.
Pomii sunt comercializaţi la sediile ocoalelor silvice din zonele de munte şi de deal, iar acestea pot oferi, la cerere, şi exemplare cu rădăcină protejată sau la ghiveci, care pot fi ulterior replantate, deşi implică costuri suplimentare. În situaţia în care pomii sunt vânduţi în pieţe sau în alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare şi depozitare sunt incluse în preţul final.
Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri proprietate publică a statului şi oferă servicii silvice pentru aproximativ un milion de hectare de păduri din alte forme de proprietate. Pădurile statului sunt certificate în sisteme internaţionale de management forestier. Regia administrează, de asemenea, 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 de hectare, precum şi 12 herghelii de stat.
