06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ruptă de beată la volan, o angajată MApN i-a spart capul unui biciclist şi a fugit
Ruptă de beată la volan, o angajată MApN i-a spart capul unui biciclist şi a fugit

O angajată a MApN, cu o alcoolemie cum nici poliţiştii de la Rutieră n-au mai văzut, a lovit un biciclist cu maşina, pe o şosea din Vatra Dornei, iar apoi a fugit de la locul accidentului. Incidentul a avut loc marţi seară, pe o stradă din Vatra Dornei. Victima, un bărbat de 65 de ani, mergea pe marginea străzii, pe lângă bicicletă. A fost lovit de o maşină condusă de o femeie de 31 de ani, militar la unitatea din Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Femeia nu s-a oprit să vadă ce s-a întâmplat şi să sune la 112 şi şi-a continuat drumul. Bărbatul lovit a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis. Poliţiştii chemaţi de martori au găsit-o pe şoferiţă la câteva sute de metri distanţă de locul accidentului: dormea cu capul pe volan. Au trezit-o şi au testat-o să vadă dacă a băut şi au constatat că avea o alcoolemie cu 1,72 în aerul respirat. S-a deschis dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate, vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului. Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar, notează digi24.ro.


Articole înrudite