26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-au majorat amenzile pentru lipsa rovinietei
S-au majorat amenzile pentru lipsa rovinietei

Amenzile pentru lipsa rovienietei valabile au fost majorate începând cu data de 20 august 2022. Au fost modificate atât sacţiunile pentru maşinile mari de transport persoane şi marfă, cât şi cele pentru autoturisme. Cele mai mari amenzi sunt la vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri.

Începând din data de 20 august 2022, a intrat în vigoare Legea nr. 241 din 20 iulie 2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Astfel, potrivit noilor modificări, amenzile pentru lipsa rovinietei se vor majora. Pentru autoturisme, de exemplu, amenzile între 250 şi 500 de lei au crescut la valori cuprinse între 275 şi 550 de lei.

Restul noilor tarife ce se aplică începând cu data de 20 august 2022:
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 - 1.900 de lei (faţă de 750 - 1.250 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 - 3.100 de de lei (faţă de 1.250 - 1.750 lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12,0 tone: 2.750 - 5.500 de lei (faţă de 1.750 - 2.250 lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 - 7.100 de lei (faţă de 2.750 - 3.000 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 - 11.900 de lei (faţă de 3.000 - 4.000 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 - 3.100 de lei (faţă de 1.250 - 1.750 de lei, cât e acum);
- vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 - 5.500 de lei (faţă de 1.750 - 2.250 lei, cât e acum).

Motivele care au stat la baza majorării: "Din anul 2010 şi până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă", au motivat iniţiatorii măsura.


Articole înrudite