Un număr de 13.276 copii s-au născut în luna aprilie a acestui an, cu 1.543 mai puţini decât în luna martie 2016, iar sporul natural a fost negativ, de 7.579 persoane, în condiţiile în care au fost înregistrate 20.855 decese, cu 1.316 mai puţine decât în luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna aprilie 2016 a fost de 112, în scădere cu 25 faţă de luna martie 2016 (137 decedaţi sub 1 an).
Pe de altă parte, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în aprilie, 4.791 de căsătorii, cu 1.334 mai puţine decât în luna martie 2016. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de de 2.615, cu 354 mai puţine decât în luna martie 2016.
Faţă de luna aprilie a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.896, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 2.081 mai mic. Sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie 2016 (7.579 persoane), cât şi în luna aprilie 2015 (7.764 persoane).
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 17 mai mic în luna aprilie 2016, decât cel înregistrat în luna aprilie 2015.
Numărul căsătoriilor a fost, în aprilie 2016, cu 3.209 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 149 mai puţine divorţuri în luna aprilie 2016, decât în luna aprilie 2015.