Valeriu Gheorghiţă: EMA ar putea autoriza vaccinarea la copii de 12-15 ani la sfârşit de mai - început de iunie Recomandat

Marți, 11 Mai 2021 12:25
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că se aşteaptă ca, la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, Agenţia Europeană a Medicamentului să acorde autorizarea de imunizare şi pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.
"În general, există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA (Agenţia americană pentru Medicamente) şi eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, ne aşteptăm ca, probabil, sfârşit de mai - început de iunie să acorde şi Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare", a spus el.
Şeful CNCAV a precizat că România va avea suficiente doze de vaccin pentru imunizarea copiilor de 12 - 15 ani.
"Din câte ştiu, avem peste 20 de milioane de doze de la compania Pfizer deja contractate, care sunt livrabile până în septembrie, ceea ce ne asigură vaccinarea şi pentru această grupă de vârstă. Nu trebuie să mai contractăm doze suplimentare. Ca să înţelegem, între 12 şi 15 ani vorbim de circa 800.000 de persoane eligibile, nu e un număr foarte mare, deci putem asigura practic 1,6 milioane de doze. Putem să asigurăm sută la sută acoperire vaccinală. (...) Deci avem doze suficiente încât să asigurăm şi vaccinarea acestei grupe de vârstă, mai ales că nu vorbim de un dozaj diferit sau de o schemă diferită, acelaşi tip de vaccin se poate folosi fără nicio problemă", a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, din datele furnizate de compania Pfizer, probabil că din luna iulie se va livra vaccin reconstituit. "Din datele furnizate de compania Pfizer, probabil că din luna iulie, dar nu ştim dacă vom şi primi aceste doze, vaccinul va fi condiţionat, deja reconstituit şi nu va mai fi nevoie de reconstituire cu ser fiziologic, este 'ready to use', se extrag doar dozele 0,3 ml din flaconul deja reconstituit, ceea ce va uşura, iarăşi, procesul de vaccinare", a completat preşedintele CNCAV. (sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu