Autorităţile mediului din Zimbabwe vor deposeda de corn 700 de rinoceri adulţi pentru a frâna braconajul care vizează această specie. „Scopul nostru este acela de a deposeda de corn orice rinocer adult şi aproape că am încheiat această operaţiune”, a explicat Lisa Marabini, directoare la „Aware Trust Zimbabwe” (ATZ), un…
Câinii au capacitatea de a distinge cuvintele şi intonaţiile datorită aceloraşi regiuni ale creierului ca şi oamenii, se arată într-un studiu despre felul în care cel mai bun prieten al omului îi interpretează limbajul. Creierul canin este atent în acelaşi timp la ceea ce spun oamenii şi la felul în…
Autorităţile americane încearcă să interzică înotul cu delfini în Hawaii, atrăgând atenţia că interacţiunea cu ei perturbă obiceiurile de somn ale acestor animale nocturne, informează agenţia France Presse (AFP).Propunerea serviciului pentru viaţa marină din cadrul Agenţiei naţionale atmosferice şi oceanografice (National Oceanic and Atmospheric Administration, NOAA) vizează oprirea înotului sau…

Pinscherul pitic, "regele jucăriilor"

Scris de Vineri, 02 Septembrie 2016

Pinscherul pitic, cunoscut ca fiind "regele jucăriilor", este un câine activ, afectuos, căruia îi place să fie mângâiat, fiind în acelaşi timp loial şi ascultător. Având în vedere că aparţine unei rase de câini de talie mică poate fi crescut chiar şi într-un apartament.Această rasă de câine este întâlnită şi…
A existat întotdeauna o rivalitate, manifestată mai mult sau mai puţin, între cei care iubesc pisicile şi cei care se declară iubitori ai câinilor. Facebook a observat comportamentul a 160.000 de iubitori de animale din Statele Unite cu dorinţa de a pune punct tuturor acestor stereotipuri.Gigantul din social media a…
Cu aspectul de panteră neagră în miniatură, dar complet domesticită, şi datorită personalităţii blânde şi plăcute, pisica Bombay este foarte îndrăgită de crescători.O rasă relativ rară, numită Bombay, după numele oraşului indian (în prezent, Mumbai), a fost creată de Nikki Horner (o crescătoare din Louisville, Kentucky, Statele Unite), prin împerecherea…
Păsări frumoase şi cu mult chef de vorbă, papagalii amazon ştiu să se facă plăcuţi şi doriţi. Papagalii amazon (Amazona amazonica) fac parte din familia Psittacidae şi ordinul Psittaciformes. Originare din America de Sud - Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Guyana Franceză, Guyana, Peru, Surinam, Trinidad şi Tobago, Venezuela, Republica Bolivariană…
Peruşii sunt păsări extrem de vioaie şi active, având nevoie de o colivie spaţioasă. Peruşii nu sunt foarte pretenţioşi, având o alimentaţie aproape exclusiv vegetariană. În libertate, hrana lor este reprezentată de seminţe şi lăstarii diferitelor plante, dar şi de alimente de origine animală, respectiv nevertebrate (insecte, melci etc.).Ca păsări…
Bolile pisicilor şi sfaturi pentru tratamente şi îngrijirePentru a avea o pisică sănătoasa, este foarte important să fim în permanenţă atenţi la ea observându-i comportamentul. Dacă pisica dumneavoastră nu mai răspunde mângâierilor ca altădată, nu mai reacţionează la ţinutul în braţe aşa cum o făcea mai înainte, dacă priveşte în…
Le iubim, ne-au cucerit inimile, casele, reţelele de socializare. Dar câte lucruri ştim despre ele? Iată că iubitorii felinelor au adunat 50 dintre cele ami interesante informaţii despre felinele atât de îndrăgite de mulţi dintre noi. 1. Pisicile pot înghiţi şi digera hrana fără a o mesteca. 2. Inima unei…
Cunoscut şi sub denumirea de "banditul mascat", de-a lungul anilor, ratonul s-a adaptat atât de bine traiului printre oameni, încât a ajuns animal de companie.Ratonul sau ursul spălător (Procyon lotor) este un mamifer omnivor, care face parte din ordinul Carnivora şi aparţine familiei Procyonidae. Denumirea de raton provenită de la…
Populaţia de urs brun raportată în România la nivelul anului 2015 se situa la 10.440 de exemplare, în timp ce populaţia de pisici sălbatice număra 8.339 de exemplare, arată datele publicate de organizaţia WWF-România, consultate de AGERPRES.„La nivel naţional, în anii 2014 — 2015, au fost raportaţi nu mai puţin…
Marele rechin-ciocan înoată adesea pe o parte, pentru că astfel îşi economiseşte puterile, decât dacă s-ar deplasa în poziţie normală dreaptă, au informat surse academice australiene, citate de EFE. "La început am crezut că rechinul este bolnav, pentru că înota alternativ când pe-o parte când pe alta. Însă când am…
Simpaticul Bulldog francez, poreclit Frenchie, Clown sau Frog-dog, este un animal de companie extrem de amuzant, comod, foarte afectuos şi reconfortant.Acest câine îşi are originea în Anglia. Conform unei teorii, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, crescătorii francezi au importat câini Bulldog de talie mică din Anglia şi i-au încrucişat…
Cu toate că felinele sunt foarte atente cu igiena personală, stăpânii le pot ajuta să-şi menţină sănătatea, astfel încât ele să aibă o blăniţă sănătoasă şi lucioasă. Blana pisicilor se compune din 3 straturi: un strat cu păr pufos, scurt, moale şi foarte fin, care are rolul de a apăra…
Fumatul este dăunător şi pentru sănătatea câinilor şi a pisicilor, arată un studiu al Universităţii din Glasgow care a stabilit o legătură între un mediu cu fum de ţigară şi riscul crescut de boli la animalele de companie, informează agenţia France Presse.Celulele deteriorate, creşterea în greutate după castrare şi posibilitatea…
Contrar aparenţelor, scărpinatul nu este un obicei al câinelui ci un simptom care ne poate indica faptul că patrupedul are unele probleme. Scărpinatul este în general provocat de paraziţi, atât interni cât şi externi, alergii, stafilococi sau boli de piele. Site-ul animaledecompanie.info, prezintă cele mai comune afecţiuni ale pielii la…
Deţinerea de pui de elefanţi - ultimul capriciu extravagant al clasei bogate din Sri Lanka - i-a îngrozit pe activiştii ecologişti, relatează AFP. Elefanţii sunt veneraţi în Sri Lanka, ţară majoritar budistă, iar capturarea lor este ilegală. Cu toate acestea, peste 40 de exemplare au fost furate din parcurile naţionale…
Pagina 6 din 11