Câinii îşi pot da seama când cineva este nepoliticos

 
Marți, 14 Martie 2017 00:00
Publicat în Pet Mania
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Câinii au capacitatea de a distinge comportamentul negativ al oamenilor şi sunt mai puţin înclinaţi să accepte recompense de la persoanele răuvoitoare, informează MSN.
Pentru acest studiu, care a fost publicat în jurnalul ''Neuroscience & Biobehavioral Reviews'', oamenii de ştiinţă au testat reacţiile unui câine care şi-a urmărit proprietara încercând să deschidă un recipient, asistată de alte două persoane. Pe parcursul a trei încercări, una dintre cele două fie a ajutat-o pe stăpâna animalului să deschidă recipientul, fie a răspuns în mod neutru sau a refuzat să participe. Cea de-a doua persoană a avut o atitudine pasivă la toate cele trei încercări.
La finalul fiecărui test ambele persoane prezente i-au oferit câinelui o recompensă, în acelaşi timp.
Când prima persoană şi-a oferit ajutorul sau când a răspuns în mod neutru câinele s-a arătat dornic să accepte o recompensă de la oricare dintre cele două persoane. Însă, în timpul încercării în care cea de-a doua persoană a refuzat să o ajute pe stăpâna câinelui, acesta din urmă a ales recompensa de la persoana pasivă.
Câinii au capacitatea de a detecta negativitatea oamenilor într-un mod similar cu cel manifestat de bebeluşi, a declarat pentru New Scientist James Anderson, specialist în psihologie comparativă, care a colaborat la acest studiu realizat la Universitatea Kyoto. ''Dacă cineva se comportă într-un mod antisocial, probabil că ei au o reacţie emoţională la acest lucru'', a spus acesta.
Copiii mici au demonstrat că încep să facă astfel de asocieri în jurul vârstei de 1 an.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu