01 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
AEP: Spot video privind exercitarea dreptului de vot
AEP: Spot video privind exercitarea dreptului de vot

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pune la dispoziția publicului un spot video privind exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, realizat în cadrul campaniei „Informează-te corect și doar din surse oficiale”.

Campania de informare, lansată în contextul desfășurării perioadei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2025, are ca scop informarea corectă a publicului cu privire la procesul electoral, precum și prevenirea și combaterea fenomenelor din sfera dezinformării în vederea diminuării efectelor nocive pe care le generează aceste tipuri de activități asupra alegerilor libere și corecte și asupra participării cetățenilor la vot.

În actualul climat informațional dominat de tehnici și tactici care vizează răspândirea dezinformărilor cu scopul de a eroda încrederea în procesele electorale democratice, prin derularea acestei campanii AEP subliniază importanța informării corecte a alegătorilor cu privire la drepturile și responsabilitățile acestora în vederea consolidării integrității și a corectitudinii procesului electoral.

Spotul video privind exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 poate fi accesat și descărcat de pe canalul oficial de YouTube al instituției, fiind disponibil la următorul link: https://youtu.be/Pax2bNFIgW0.

De asemenea, primele două spoturi video realizate în cadrul campaniei sunt disponibile pe canalul de YouTube al AEP și pot fi accesate și descărcate de la următoarele linkuri: https://youtu.be/zfkn51YH66E și https://youtu.be/Y31rGmPNn3I.

Totodată, toate materialele de informare realizate de AEP pot fi accesate pe pagina web, www.roaep.ro, și pe conturile de social media ale Autorității (Facebook, YouTube, Instagram și X).

Autoritatea Electorală Permanentă încurajează preluarea și promovarea mesajelor campaniei și de către alte entități implicate în alegeri, precum instituții publice, societate civilă, mass-media, platforme online și creatori de conținut.

Campania „Informează-te corect și doar din surse oficiale” face parte din seria de activități desfășurate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru organizarea procesului electoral din acest an în conformitate cu prevederile legale, în condiții de transparență și egalitate pentru toți cetățenii.

În acest sens, reamintim că Autoritatea Electorală Permanentă a publicat ediția revizuită pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 a Ghidului de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor, care poate fi accesat pe site-ul AEP, la următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2025/03/GLFN%20PREZI%2025_3.pdf.

Mai multe informații utile despre alegerile pentru Președintele României pot fi accesate pe pagina web a instituției www.roaep.ro la secțiunea ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025, disponibilă la următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-prezidentiale-2025/.


Articole înrudite