08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit sâmbătă conferinţa judeţeană a PDL, ocazie cu care a fost făcut un bilanţ al activităţii organizaţiei, punctul cel mai fierbinte reprezentându-l alegerile organizate pentru desemnarea conducerii judeţene. La eveniment a fost prezent vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, care coordonează activitatea organizaţiilor PDL din sud-estul ţării, precum şi deputatul PDL Mircea Nicu Toader, care nu a mai candidat pentru nicio funcţie, dar care ocupă potrivit statutului un post de vicepreşedinte al organizaţiei PDL. La conferinţă au fost prezenţi 460 de delegaţi din întregul judeţ, care l-au ales cu majoritate de voturi, 434, pe Doru Resmeriţă drept preşedinte al organizaţiei judeţene, acesta fiind singurul candidat înscris în cursa pentru şefia PDL. Prim-vicepreşedinţi au fost aleşi Iulian Aramă şi Ion Ştefan, în timp ce secretar al organizaţiei a fost ales Constantin Popa. În ceea ce priveşte vicepreşedinţii, în număr de 8, aceştia sunt Nicuşor Ciumacenco, Onuţ Atanasiu, Mihai Ochialbescu, Andrei Lişinschi, Ion Dumitru, Nelu Costea, Aurel Zanfir, Violeta Nanu. „Conform deciziei luate la nivelul conducerii organizaţiei judeţene, obiectivul nostru este ca la alegerile europarlamentare organizaţia PDL Galaţi să obţină un rezultat asemănător celui care va fi obţinut la nivel naţional. Mesajul meu pentru colegii mei a fost acela că nu au ales un lider, ci o echipă, iar rolul meu este să coagulez această echipă formată în principal din oameni tineri care se va baza pe experienţa celor care au condus organizaţia sau care au experienţă administrativă ”, ne-a declarat Doru Resmeriţă.


Articole înrudite