19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Carmen Dan afirmă că Iohannis şi-a încălcat atribuţiile cerându-i procurorului general să se sesizeze în cazul intervenţiei din 10 august
Carmen Dan afirmă că Iohannis şi-a încălcat atribuţiile cerându-i procurorului general să se sesizeze în cazul intervenţiei din 10 august

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, 25 septembrie 2018, în cadrul audierii din Comisia de Apărare din Senat, că preşedintele Klaus Iohannis s-a antepronunţat atunci când a declarat că Jandarmeria a acţionat violent, iar ulterior şi-a încălcat atribuţiile cerându-i procurorului general să se sesizeze, informează Mediafax.
"Cu tot respectul pentru Administraţia Prezidenţială, consider că preşedintele României s-a antepronunţat pentru că toată lumea îşi aminteşte ieşirea publică imediat după evenimentele din 10 august în care s-a pronunţat foarte clar în sensul constatării publice că Jandarmeria a acţionat violent. Ulterior, i-a cerut procurorului general să se sesizeze şi cred că uitându-ne doar în atribuţiile legale ale preşedintelui, conştientizăm cu toţii că Parchetul General nu este în coordonarea Administraţiei Prezidenţiale. Binenţeles că procurorul general avea competenţa să poată să sesizeze şi fără să-i solicite preşedintele României lucrul acesta", a declarat Carmen Dan, în cadrul Comisiei de Apărare din Senat. Carmen Dan a fost audiată marţi, 25 septembrie, în cadrul Comisiei de Apărare din Senat, cu privire la modul de intervenţie al forţelor de ordine la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.


Articole înrudite