29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ce au vorbit la telefon Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski
Ce au vorbit la telefon Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că a avut o discuţie la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe care l-a asigurat de întregul sprijin al României, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene.
"Tocmai am avut o convorbire telefonică cu preşedintele Zelenski. L-am asigurat de întregul sprijin al României pentru Ucraina, atât la nivel bilateral, cât şi în Uniunea Europeană. Hub-ul umanitar de la Suceava a început deja să trimită primele ajutoare. Vom avea grijă de toţi cetăţenii ucraineni care ajung în România", a scris Iohannis, duminică, pe Twitter.
Hub-ul umanitar de la Suceava destinat sprijinirii cetăţenilor ucraineni a devenit funcţional începând de miercuri.
În acest context, au fost prezenţi la Suceava, miercuri seara, Janez Lenarcic - comisarul european pentru gestionarea crizelor, Fabrizio Curcio - şeful Departamentului de Protecţie Civilă, structură din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Italia şi secretarul de stat Raed Arafat - şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
"Acest hub are un rol extrem de important pentru a facilita transferul de donaţii umanitare din partea statelor membre (ale Uniunii Europene - n.r.) şi din partea altor state (...) şi organizaţii mari (...). Coordonarea se va face de către Centrul de coordonare european (...) şi toate ţările sau organizaţiile care vor să facă astfel de donaţii, chiar dacă ni se adresează nouă direct, le vom înscrie în acest hub, astfel încât toate ţările membre să ştie ce donaţii se oferă şi să fie donaţiile complementare între ţările europene", a explicat Arafat. (sursa Agerpres)


Articole înrudite