03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dan Barna: Persoanele vaccinate să meargă la mall în weekend, restul, în cursul săptămânii
Dan Barna: Persoanele vaccinate să meargă la mall în weekend, restul, în cursul săptămânii

Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că în Coaliţie şi în Guvern au avut loc discuţii despre stimularea campaniei de vaccinare, în condiţiile în care autorităţile se tem de valul patru al pandemiei. Printre posibilele măsuri, Barna a anunţat că românii vor putea merge la mall în weekend doar dacă sunt vaccinaţi. De asemenea, vicepremierul a precizat că sunt luate în calcul tombole cu utilaje agricole pentru cei care se vaccinează, pentru a încuraja campania de vaccinare în mediul rural.

„Am discutat chiar în şedinţa coaliţiei din această săptămână. Au fost prezentate mai multe variante, pe unele dintre ele premierul si-a exprimat sustinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri pe modelul celorlalte state europene pentru încurajarea campaniei de vaccinare. Probabil valul patru va avea acel efect de stimul pentru acea parte din populaţie care nu s-a dus până acum să se vaccineze. Sunt doua tipuri de demersuri, cele de încurajare şi stimulare, dar şi acele măsuri pentru cadre medicale, pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, existenţa vaccinarii să fie o condiţionalitate. De exemplu, mersul la mall, să fie condiţionat de existenţa vaccinării. Persoanele vaccinate să meargă la mall în weekend, restul, în cursul săptămânii E un mesaj foarte clar: dacă vrem să nu ne mai întoarcem la perioada de restricţii care ne-a chinuit atât de mult, e necesar să ne vaccinăm. Vom avea cu toţii probleme dacă nu vom creşte procentul de vaccinare. Ne-am gândit la stimulente. În bani direct nu am discutat despre stimulente, dar se discută diverse variante de vouchere, bonuri, tichete prin care cetăţenii să fie încurajaţi să se vaccineze. S-a discutat şi subiectul unei potenţiale loterii, chiar cu utilaje agricole, astfel încât să reacţioneze cei din mediul rural. Am văzut în aceşti doi ani de pandemie că ceea ce s-a întâmplat în altă parte, după două săptămâni s-a întâmplat şi în România. Ne aşteptăm să crească şi aici numărul de cazuri. Liderii coaliţiei au discutat, marţi, o serie de variante care ar putea încuraja vaccinarea. Potrivit informaţiilor obşinute în exclusivitate de Digi24, printre propunerile formulate se numără tombole şi loterii, precum şi vouchere de vacanţă“, a declarat vicepremierul Dan Barna.

Pe lângă stimulente sunt puse în discuţie şi o serie de constrângeri. persoanele nevaccinate ar putea avea accesul restricţionat în spaţii publice închise pentru participarea la activităţi neesenţiale. O altă măsură deja discutată în spaţiul public este obligativitatea testării periodice a personalului medical nevaccinat, pe banii lor. O decizie privind aceste măsuri ar urma să fie luată în cadrul următoarei şedinţe de coaliţie. (sursa digi24.ro)


Articole înrudite