Foştii premieri ai României, Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă, au participat la Beijing la ceremonia care a marcat 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în Al Doilea Război Mondial. Cei doi apar într-o fotografie de grup alături de liderul chinez Xi Jinping, preşedintele rus Vladimir Putin şi cel nord-coreean Kim Jong Un, relatează Digi24.
„Sunt invitat, în aceste zile, la Beijing, în calitate de fost demnitar, pentru a participa la un mare eveniment ocazionat de comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei şi a fascismului în al Doilea Război Mondial. Mâine va avea loc o mare paradă militară şi o recepţie oferită de liderii chinezi”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
China a organizat miercuri cea mai mare paradă militară din istoria sa, menită să arate puterea militară şi influenţa geopolitică în creştere. Xi Jinping încearcă astfel să proiecteze imaginea Beijingului drept custode al unei ordini internaţionale „post-americane”.
Prezenţa lui Putin şi Kim Jong Un, consideraţi paria în Occident din cauza războiului din Ucraina şi a ambiţiilor nucleare nord-coreene, a atras atenţia, cei doi stând chiar lângă Xi într-o apariţie fără precedent. A fost prima dată când liderii celor trei ţări au fost văzuţi împreună în public.
La eveniment au fost invitaţi 26 de lideri străini. Din Europa au participat premierul Slovaciei, Robert Fico, cunoscut pentru poziţiile sale pro-ruse, şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, apropiat de Moscova.