04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După cum am mai scris, atât liberalul Victor Paul Dobre cât şi social-democratul Claudiu Brînzan, foşti prefecţi, l-au criticat pe prefectul în exerciţiu. Paul Florea le-a dat replică acestora. Reamintim că liderul liberalilor se arăta indignat de faptul că bugetul judeţului nu este adoptat din cauza analizelor de la departamentul juridic al Prefecturii. Replica prefectului conţine invitaţia pentru conferinţe comune, precum şi avertismentul că îşi poate dezbate divergenţele cu USL şi în instanţă: „Viorica Sandu (consilier judeţean PSD - n.r.) şi Tania Bogdan (liberală, vicepreşedinte CJ - n.r.) au presupus că întreaga sumă de 6.457 de mii de lei poate să fie repartizată pe drumuri comunale. Existau situaţii în care unele localităţi nu aveau drumuri comunale. Argumentaţia consilierilor judeţeni USL nu a fost bine făcută. Le-am cerut să vină a doua zi după şedinţa extraordinară (prima, cea de joi 16 februarie - n.r.) cu argumente şi, din păcate, nu au mai venit doamna Bogdan şi doamna Sandu. Şi ulterior, în discuţia particulară cu domnul Groza, au susţinut: «Consilieri judeţeni fac ce vor!». Dacă nu va fi respectată legea care prevede respectarea lungimilor, nu voi valida (modificările la buget cerute de USL - n.r.). (…) Dacă ei continuă, mă voi adresa instanţei, pentru că e o calomnie fără margini. Îi chem să vină aici lângă mine, cu presa de faţă. (…) Ei consideră că fac ceea ce vor. Al doilea considerent a fost că până acum niciun prefect nu s-a băgat în bucătăria lor internă. (...) Din păcate, au dat de un prefect care a fost inginer, profesie în care măsura e importantă: îi luăm cu boldul! Al treilea element, şi nici pe acesta nu l-au îndeplinit, a fost consultarea cu primarii”. În plus, prefectul spune că unele localităţi erau incluse în diferite proiecte pentru investiţii în drumuri, mai ales proiecte europene, deci nu se justifica o altă alocare din buget.
În ceea ce priveşte epistola lui Claudiu Brînzan, prefectul a reuşit să răspundă numai la două dintre puncte, deoarece începea şedinţa CJ, deci Florea a răspuns în ceea ce priveşte cazurile Chebac şi Teodorescu: „Cu privire la Chebac aş spune că este o întrebare pe care unii ar cataloga-o cu nişte termeni duri, dar eu mă abţin: Ce treabă are Prefectura cu Chebac? Deci să fim serioşi! Nu am primit niciun document prin care Chebac şi-a dat demisia. Este singura formă prin care puteam să intervin. De ce mă întreabă pe mine unde este Chebac? E omul lor. Ei l-au pus, ei trebuie să ştie mai bine! E stupid să mă întrebe pe mine, ca prefect, unde e Chebac acum! (…) Cazul Teodorescu e clar. De la compartimentul de control s-a stabilit că nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi validată acea hotărâre. Aşa a intrat raportul. Eu l-am înaintat, l-am atacat în contencios şi, sigur, instanţa va decide”.


Articole înrudite