19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Soluţii europene, nu promisiuni electorale
Soluţii europene, nu promisiuni electorale

Locuri de muncă, spitale mai bine dotate, drumuri fără gropi ori noi parcuri, sunt doar câteva dintre promisiunile candidaţilor la primărie, indiferent de campania electorală. Niciodată nu se spune însă şi cum vor fi acestea făcute.
Dacă există cu adevărat soluţii sau sunt doar simple vorbe, am încercat să aflăm de la Nicuşor Ciumacenco (PNL), candidat la funcţia de primar.  Reporter: Galaţiul este într-un vizibil declin economic, în ultimii patru ani s-au pierdut aproximativ 7.000 de locuri de muncă. Există soluţii reale pentru o revenire economică?
Nicuşor Ciumacenco: Prioritatea trebuie să fie atragerea investitorilor şi a fondurilor europene care să conducă la dezvoltarea economică, turistică şi culturală a oraşului.
În prezent, prin POR (Planul Operaţional Regional) se pot atrage 1.387 milioane de euro doar pentru capitolul „Dezvoltare urbană durabilă”.Se finanţează activităţi care ţin de „revitalizarea zonelor urbane; facilităţi destinate utilizării publice, cum ar fi: zone verzi de mici dimensiuni, pieţe publice, scuaruri, părculeţe etc.; străzi urbane şi utilităţi de bază la scară mică.”
S-a dovedit deja că se poate. În timpul mandatului meu de viceprimar (2008 – 2012), Galaţiul a beneficiat de aproximativ 150 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Cu ele – pentru a da doar câteva exemple - s-au modernizat Grădina Publică, Parcul Rizer, Parcul Viva, străzile Oţelarilor – Frunzei – Stadionului; s-a renovat sistemul de apă şi canalizare etc.
R.: Mediul de afaceri este ignorat de cel politic şi administrativ. Nu credeţi că ar trebui o altă abordare?
N.C.: Trebuie încurajate afacerilor în parteneriat public-privat, şi mă refer aici la agrement, parcări, locuinţe sociale, locuri de joacă etc. Primăria poate pune la dispoziţie terenul şi infrastructura celor care vor să investească. De aceea voi propune infiinţarea unui Consiliu al Oamenilor de Afaceri, care să se întrunească lunar şi să discute problemele şi oportunităţile de afaceri din Galaţi.
Consider necesară şi asigurarea infrastructurii (electricitate, apă, canalizare etc.) în cazul firmelor care dezvoltă afaceri în care se creează cel puţin 50 de noi locuri de muncă. Şi de această dată pot fi utilizaţi bani europeni: prin POR se acordă 2.374 mil. euro pentru „investiţii în iluminatul public”, de exemplu.
R.: Faţă de 2012, Galaţiul a pierdut 7.000 de locuri de muncă, deşi România a ieşit din criza economică. Cum stopăm acest declin?
N.C.: Pe lângă încurajarea mediului de afaceri, o atenţie sporită poate fi acordată şomerilor tineri. Prin POCU (Programul Operaţional Capital Uman) se pot accesa 230 de milioane de euro prin iniţiativa „Locuri de muncă pentru tineri”. Sunt vizaţi tineriişomeri cu vârsta până în 24 ani.
R.: Nu poate exista prosperitate economică fără un mediu educaţional şi cultural sănătos. Este un alt capitol neglijat puternic în ultimii ani.
N.C.: Latinii spuneau „mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos). A venit momentul ca gălăţenii să aibă acces atât la educaţie de calitate, cât şi la condiţii decente pentru practicarea sporturilor. În ceea ce priveşte învăţământul, urgenţa o reprezintă construirea unor noi grădiniţe şi creşe pentru acoperirea nevoilor actuale; banii pot fi atraşi prin finanţare europeană –prin POR (Programul Operaţional Regional). Este vorba de acel capitol de finanţare de care vorbeam şi mai sus:„Dezvoltare urbană durabilă”. Sunt1.387 mil. euro pentru dezvoltarea infrastructurii de educaţie (creşe, grădiniţe, licee tehnologice, şcoli profesionale şi tehnice)
R.: Avem două universităţi în Galaţi - ceea ce înseamnă mii de specialişti în diferite domenii. De ce nu colaborează administraţia cu ei?
N.C.: Dacă voi fi ales primar, va exista un parteneriat permanent între consiliul local al municipiului Galaţi şi mediul universitar, mai ales că îl cunosc destul de bine (am predat o perioadă la Facultatea de Medicină). Împreună putem elabora mari proiecte, cu finanţare locală şi europeană.  Prin Programul Operaţional Competitivitate, există 716 mil de europentru finanţarea competitivităţii economice şi dezvoltarii afacerilor.
R.: Clădiri istorice din Galaţi au ajuns adevărate ruine, de ce nu se face nimic pentru păstrarea patrimoniului cultural?
N.C.: Centrul vechi al Galaţiului poate fi complet renovat. Există fonduri europene şi pentru acest capitol: prin POR sunt alocate 466 mil de euro pentru „Conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”.
R.: Vorbeaţi ceva mai devreme de „mens sana in corpore sano”. Am văzut ce se poate face în direcţia „minţii sănătoase”, ce se poate face pentru un „corp sănătos”?
N.C.: Propun proiectul „Un cartier/ un teren de sport”. În zonele virane dintre blocuri sau în parcurile mari se poate amenaja câte un complex care să includă terenuri de sport (baschet, tenis, fotbal), mese pentru şahişti, mese de tenis şi locuri de joacă pentru copii; totul se poate finanţa cu bani europeni prin POR - Programul Operaţional Regional, capitolul „Dezvoltare urbană durabilă”.
(continuarea interviului în nr. din 16 mai)


Articole înrudite