VIDEO: Partidul lui Şoşoacă, noi proteste la Galaţi

Membrii filialei gălăţene a partidului S.O.S. România au protestat din nou săptămâna trecută, în faţa Prefecturii Galaţi (video jos ↓), pentru drepturile şi bunăstarea poporului român, după cum ne informează Gabriela Iordăchiţă, preşedintele S.O.S. România Galaţi.

“Este clar că protestele, anunţate la nivel naţional de către Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele Partidului S.O.S. România, au avut efect cel puţin în legătură cu măsura prin care guvernul condus de Ciolacu urma să introducă noi restricţii legate de banii cash, la care s-a renunţat deocamdată. Este de apreciat atitudinea tuturor patrioţilor, membri ai Partidului S.O.S. România, filiala Galaţi, şi nu numai, care au protestat pentru drepturile şi bunăstarea poporului român, aceştia dovedind, încă o dată, că sunt o adevărată forţă în creştere în România“, transmite Gabriela Iordăchiţă, cea care a iniţiat şi condus protestul de la Galaţi.

Articole similare:
Problemele gălăţenilor, preluate de Diana Şoşoacă

Val de proteste la Galaţi organizate de Partidul S.O.S. ROMÂNIA

Partidul Dianei Şoşoacă are filială şi la Galaţi

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp