27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
“Vremea vorbelor a trecut, domnilor parlamentari”
“Vremea vorbelor a trecut, domnilor parlamentari”

Sala mare a Prefecturii Galaţi a fost, sâmbătă, locul în care preşedintele Biroului Electoral Judeţean al Circumscripţiei nr. 18 Galaţi, judecătorul Robert Florea, a înmânat, în mod solemn, mandatele celor 13 parlamentari aleşi în judeţul Galaţi, respectiv, nouă deputaţi şi patru senatori. La ceremonie nu a lipsit niciunul dintre cei 13 parlamentari aleşi, care au fost felicitaţi pentru victoria în alegeri de către preşedintele BEJ, Robert Florea, care le-a mai transmis şi “multă putere de muncă” şi că “vremea vorbelor a trecut, domnilor parlamentari”. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa prefectului judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, şi a fost urmărită de zeci de membri de partid şi consilieri locali şi judeţeni ai partidelor care au obţinut mandate de parlamentar.
După ce a primit certificatul de parlamentar, deputatul USR, Bogdan Rodeanu, unul din cei mai tineri parlamentari de Galaţi (36 de ani) a spus că îi va reprezenta cu profesionalism, în Parlament, “pe toţi gălăţenii care ne-au votat, pe toţi românii, dar şi pe cei care au absentat la alegeri, dezamăgiţi de tot ce s-a întâmplat în ultimii 26 de ani în România”, în timp ce deputatul ALDE, Eugen Durbacă, decanul de vârstă al grupului de parlamentari gălăţeni (73 de ani) a spus că în viitorul mandat va insista pe adoptarea mai multor legi menite să îmbunătăţească viaţa românilor şi în special a gălăţenilor: creşterea alocaţiei pentru copii la 200 de lei, creşterea subvenţiei agricole măcar la cuantumul de 80% faţă de subvenţia alocată în restul Europei, creşterea suprafeţei irigate în judeţul Galaţi, reducerea preţului la energia electrică folosită în irigaţii şi includerea în masterplanul de transport al României a unui drum expres, pe patru benzi, Galaţi-Brăila-Slobozia, până la autostrada Soarelui (proiecte, prinse, de fapt, în programul de guvernare al PSD).
Cât priveşte preşedintele Filialei Judeţene a PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, acesta a declara că nu va demisiona acum, având în vedere că urmează alegerile interne. Totuşi, acesta a admis că rezultatul la alegerile parlamentare nu este unul mulţumitor şi că PNL trece acum “printr-un moment dificil”. Declaraţiile deputatului Dobre au venit după ce preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat, pe o reţea de socializare, că demisionează din funcţia de conducere din PNL, din cauza rezulatelor slabe la alegerile parlamentare, spunând că acelaşi lucru ar trebui să îl facă şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Galaţi, Victor Paul Dobre. Reamintim că în judeţul Galaţi PNL obţinut la Senat 17,14%, iar la Camera Deputaţilor doar 16,40%, în timp ce în municipiul Galaţi la Senat a strâns numai 14,10%, iar la Camera Deputaţilor - 13,24%.
În urma alegerilor din 11 decembrie şi a redistriburii ulterioare a mandatelor, PSD a câştigat cinci mandate de deputat: Viorel Ştefan - 62 ani, parlamentar, deţinător, până acum, a 6 mandate – 3 de deputat şi 3 de senator; Florin Popa - 62 ani, economist, fost viceprimar al municipiului Galaţi; Lucreţia Roşca - 58 ani, medic, deţinătoare, până acum, a trei mandate de deputat; Nicolae Bacalbaşa - 72 ani, medic, fost preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi; Mitică Marius Mărgărit - 31 ani, jurist, liderul TSD Galaţi. PSD a obţinut şi două mandate de senator: Ionel Daniel Butunoi - 41 ani, economist, senator în mandatul 2012-2016, şi Nicolae Marin - 43 ani, manager, fost primar al comunei Pechea, provenit din PPDD, fost senator în 2012-2016. PNL a câştigat un mandat de deputat (Victor Paul Dobre (64 ani, inginer, preşedinte PNL Galaţi, aflat la al patrulea mandat) şi unul de senator (George Stângă, 34 ani, jurist, liderul TNL Galaţi şi până acum consilier local PNL), ALDE – un mandat de deputat (Eugen Durbacă,  73 ani, inginer, fost primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi, deţinător, până acum a unui mandat de senator în legislature 2012-2016), USR – un mandat de deputat (Bogdan Rodeanu, 36 ani, economist, directorul Direcţiei Cămine din universitatea Dunărea de Jos) şi unul de senator (George Edward Dîrcă, 36 ani, avocat), iar PMP - un mandat de deputat (Cătălin Cristache, 38 ani, inginer, preşedintele PMP Galaţi).


Articole înrudite