04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Adjunctul şefului Poliţiei municipale Brăila, reţinut de procurorii DNA Galaţi pentru abuz în serviciu
Adjunctul şefului Poliţiei municipale Brăila, reţinut de procurorii DNA Galaţi pentru abuz în serviciu

Procurorii DNA Galaţi l-au reţinut ieri pentru 24 de ore pe Petru Mihăiţă Coadă, adjunct al şefului Poliţiei municipiului Brăila, la data faptelor (în prezent activând în cadrul IGPR – misiuni în străinătate), sub acuzaţiile de abuz în serviciu, obţinere de foloase necuvenite, şi favorizarea făptuitorului. Doi agenţi de Poliţie din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliţiei municipiului Brăila, George Viorel Ghelase şi Virginel Sasu, au intrat şi ei în colimatorul procurorilor DNA Galaţi pentru fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale) şi favorizarea infractorului. Anchetatorii au descoperit că, pe 26 august 2013, George Viorel Ghelase şi Virginel Sasu, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică, cu prilejul intervenţiei în urma sesizării unor acte de violenţă fizică (altercaţie în trafic), au falsificat două înscrisuri oficiale (procesul-verbal de sesizare din oficiu, respectiv fişa intervenţiei la eveniment „112”), pe care le-au întocmit şi semnat cu acel prilej. „În cuprinsul celor două documente, cei doi agenţi de poliţie au atestat, în mod deliberat, împrejurarea necorespunzătoare adevărului potrivit căreia agresorul era o persoană neidentificată şi au omis, în mod intenţionat, să insereze faptul că autorul agresiunii fusese indicat de victimă ca fiind un ofiţer de poliţie ce deţinuse anterior o funcţie de conducere în cadrul IPJ-Brăila”, susţin procurorii anticorupţie.

Infracţiune cu autor ”necunoscut”

Pe 27 august 2013, Petru Mihăiţă Coadă, adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Brăila, s-a prevalat de funcţia sa şi a exercitat demersuri abuzive asupra unui subaltern, agent de poliţie, căruia i-a ordonat verbal, în mod ferm (după ce a aflat că cercetările relevaseră identitatea agresorului) ca, în fişa de eveniment pe care agentul avea obligaţia să o întocmească pentru a fi implementată în fluxul informaţional poliţienesc, să ateste împrejurarea neadevărată că autorul era necunoscut. Iniţial, agentul de poliţie respectiv s-a conformat ordinului ilegal şi a întocmit, împreună cu o altă persoană, o fişă de eveniment neconformă adevărului, pe care ulterior a refuzat să o înainteze spre implementare în fluxul informaţional poliţienesc. În aceeaşi zi, Petru Mihăiţă Coadă i-a prezentat şefului ierarhic, în mod deliberat, faptul că autorul agresiunii nu fusese identificat şi nici nu existau posibilităţi obiective de identificare a sa. „Cu toate că, la acel moment, Petru Mihăiţă Coadă cunoştea identitatea agresorului, el a încercat să îl determine pe şeful Poliţiei municipiului Brăila să dispună înregistrarea sesizării ca dosar penal cu autor necunoscut, acesta din urmă nefiind de acord cu cererea respectivă”, susţin procurorii DNA Galaţi. Adjunctul şefului Poliţiei municipiului Brăila a fost prezentat ieri Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Articole înrudite