10 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brăila: A încălcat arestul la domiciliul şi a fost găsit de poliţişti băut, într-un taxi
Brăila: A încălcat arestul la domiciliul şi a fost găsit de poliţişti băut, într-un taxi

Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Brăila, a fost depistat de poliţiştii brăileni că a încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu. Poliţiştii brăileni au efectuat un control la domiciliul unui brăilean, în vârstă de 28 de ani, faţă de care Tribunalul Prahova a dispus, la data de 28.08.2018, măsura arestului la domiciliu. "În fapt, în perioada iunie 2016 – 2018, acesta a procurat si comercializat substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizare, către dealeri şi consumatori, pe raza judeţelor Prahova, Galaţi şi Brăila. Cu această ocazie s-a constatat faptul că tânărul nu se afla acasă. S-a procedat la contactarea sa telefonică, în mod repetat, până când acesta a răspuns. A precizat faptul că se simte rău şi a părăsit domiciliul pentru a cumpăra pastile de la o farmacie, refuzând să spună unde anume se află. În urma căutărilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe tânăr într-un taxi, pe strada Plevna, în timp ce revenea către domiciliu şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice", a precizat Laura Dan, IPJ Brăila. La controlul efectuat în autoturism, în dreptul scaunului dreapta faţă, ocupat anterior de către acesta, pe podea, a fost identificat un cuţit într-o sacoşă, care i-ar fi aparţinut.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că brăileanul a indus în eroare organele de poliţie cu privire la motivul pentru care a părăsit locuinţa. După finalizarea cercetărilor, a fost transportat în vederea reintroducerii în domiciliu, urmând ca luni, 03 septembrie 2018, poliţiştii să sesizeze instanţa de judecată cu privire la evenimentul produs şi să solicite înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.


Articole înrudite