Fără drept la volan, prins la frontieră în Galaţi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi–Rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

„În data de 6 mai a.c., în jurul orei 16:40, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi–Rutier – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 61 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în România. Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul a prezentat pe lângă documentele solicitate şi un permis de conducere emis de către autorităţile române, valabil pentru categoriile AM, B1 şi B. În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noştri au constatat că persoana în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat”, potrivit ITPF Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...