02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
GAL Lunca Joasă a Siretului, alături de copiii sinistraţi din Slobozia Conachi
GAL Lunca Joasă a Siretului, alături de copiii sinistraţi din Slobozia Conachi

Asociaţia GAL Lunca Joasă a Siretului s-a mobilizat de îndată ce a aflat că una dintre comunele membre ale asociaţiei a fost afectată de inundaţii. Carmen Petropoulos, reprezentantul asociaţiei gălăţene, a făcut imediat un apel către colaboratori şi prieteni pentru strângerea unor ajutoare, mai ales pentru copiii din această localitate. Cu sprijinul acestora s-au strâns, încă de săptămâna trecută, hăinuţe pentru copii, dar şi detergenţi, produse de igienă personală şi altele.
”Săptâmâna trecută am dus ajutoare pentru 2 familii, una cu şapte copii, cealaltă cu 5 copii. Restul produselor le-am dus la şcoala din comună, unde directorul ne-a indicat care sunt copiii ale căror case au fost afectate de inundaţii”, ne-a declarat Carmen Petropoulos.
La începutul acestei săptămâni, reprezentanţii GAL Lunca Joasă a Siretului au fost din nou în localitatea Slobozia Conachi cu un nou transport de ajutoare. Au fost duse 30 de pachete cu alimente, 50 de pachete cu detergenţi şi produse de curăţenie şi încă 50 de pachete cu produse de igienă personală (şampon, periuţă de dinţi, săpun etc.), la care s-au adăugat şi hainuţe pentru copii.
”S-au alăturat cu donaţii în produse şi bani şi reprezentanţii altor GAL-uri din ţară de aceea dorim să mulţumim pentru sprijinul acordat domnului George Roşca - GAL Delta Dunării, domnului Rusu Vasile Bogdan - GAL Someş Nadăş şi doamnei Delia Şelaru - GAL Lider Bistriţa Năsăud”, a mai adăugat Carmen Petropoulos.


Articole înrudite