04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul, în cifre şi nu numai
Galaţiul, în cifre şi nu numai

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat venituri din taxe şi impozite de aproape 410 milioane lei de la contribuabilii din judeţul Galaţi în primul trimestru din 2014, potrivit datelor furnizate AGERPRES de către ANAF. Sumele colectate reprezintă circa 1% din totalul veniturilor bugetare colectate de Fisc în primele trei luni ale anului în curs, în întreaga ţară.
În 2013, ANAF a colectat de la contribuabilii din judeţul Galaţi 1,73 miliarde lei, respectiv 1 % din totalul încasărilor Fiscului la nivelul întregii ţări.
Numărul persoanelor juridice active în judeţul Galaţi se ridica, la finele lunii aprilie 2014, la 14.481, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Peste 40,5% dintre acţionarii/asociaţii acestor persoane juridice erau femei, iar 40,8% dintre aceştia aveau până în 39 de ani.
În primele patru luni ale anului, în judeţul Galaţi au fost realizate 861 înmatriculări de persoane fizice şi juridice. De asemenea, 340 de societăţi au intrat în insolvenţă, 122 şi-au suspendat activitatea, 130 au fost dizolvate şi 828 radiate.
Economia judeţului are un pronunţat caracter industrial — agrar. Activitatea economică este dominată de trei ramuri principale: industrie şi construcţii; servicii 8% şi agricultura, silvicultură şi exploatări forestiere.
Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, în primele două luni din 2014, producţia industrială a judeţului Galaţi a crescut cu 5,2%, faţă de o creştere medie de 9,4% la nivel naţional.
Cifra de afaceri din industrie a scăzut însă cu 10,1%, în timp ce, la nivel naţional s-a înregistrat o creştere medie de 11,5%.
Judeţul Galaţi dispune de un potenţial turistic semnificativ, aici aflându-se 16 rezervaţii naturale (printre care Dunele de nisip de la Hanu Conachi, Mlaştina Potcoava, Ostrovul Prut, Zona Fosiliferă Tirighina Barboşi, Pădurea Gârboavele etc), precum şi un parc natural (Parcul Naţional—Lunca de jos Prut).
În primele două luni ale acestui an, în judeţul Galaţi au fost înregistrate 8.233 sosiri turişti şi 14.272 înnoptări. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 14,7% în ianuarie şi de 20,6% în februarie.
La finele lunii februarie 2014, efectivul salariaţilor din judeţul Galaţi era de 108.299 persoane, cei mai mulţi lucrând în servicii — 65.707 persoane.
Rata şomajului era de 9,4%, iar numărul şomerilor se ridica la 19.126 persoane, din care 7.512 femei.
Câştigul salarial mediu brut la nivelul judeţului Galaţi era de 2.082 lei la sfârşitul lui februarie, iar cel mediu net de 1.506 lei.
Suprafaţa totală: 4466,3 kmp. Numărul oraşelor: 4, dintre care două municipii: Galaţi şi Tecuci. Numărul comunelor: 61. Numărul satelor: 180.
Judeţul Galaţi este situat în partea central-estică a României. Se înscrie în aria judeţelor pericarpatice-dunărene, fiind situat în partea cea mai sudică a Moldovei, la confluenţa a trei mari ape curgătoare: Dunăre, Siret şi Prut, în sectorul fluvio-maritim al ţării. Judeţul Galaţi face parte din regiunea de dezvoltare Sud-Est, din Euroregiunea Dunării de Jos, alături de raioanele din Sudul Republicii Moldova şi Vestul Ucrainei, precum şi din Zona Economică Liberă ''Galaţi-Giurgiuleşti-Reni''.
La Nord se învecinează cu judeţul Vaslui, la Est, râul Prut formează graniţa naturală cu Republica Moldova, spre Sud, Dunărea stabileşte limita cu judeţul Tulcea, la Sud-Vest, pe linia Siretului, se învecinează cu judeţul Brăila, iar la Vest şi Nord-Vest, în mare parte tot pe cursul Siretului, se învecinează cu judeţul Vrancea.

Suprafaţa totală a judeţului reprezintă 1,9% din teritoriul ţării

Conform Recensământului Populaţiei din 2011, populaţia stabilă a judeţului este de 536.167 persoane. În municipii, populaţia stabilă este: 249.432 persoane în reşedinţa de judeţ Galaţi şi 34.871 persoane în Tecuci. Celelalte două oraşe, Târgu Bujor şi Bereşti, au sub 10.000 de locuitori.
În municipii şi oraşe trăiesc 293.518 persoane, reprezentând 54,7% din totalul populaţiei stabile.
Din cei 536.167 de locuitori ai judeţului, 501.251 persoane şi-au declarat etnia la cel mai recent recensământ. S-au declarat români 96,35% (482.932 persoane), romi 3,4% (16.990 persoane), iar grupurile etnice pentru care s-a înregistrat un număr de persoane de peste 100 sunt: ruşi-lipoveni (180 persoane), greci (156 persoane) şi maghiari (133 persoane).
Poziţionat la exteriorul arcului carpatic, judeţul Galaţi ocupă zona de întrepătrundere a marginilor provinciilor fizico-geografice Est-europeană şi Sud-europeană, ceea ce se reflectă atât în condiţiile climaterice, în învelişul vegetal şi de soluri, cât şi în structura geologică a reliefului, potrivit descrierii reliefului publicată de Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi.
Principalele cursuri de apă sunt Dunărea, Prutul şi Siretul, iar principalele lacuri sunt cele de luncă: Brateş (21 kmp) şi Tălăbasca.
Relieful prezintă înălţimi cuprinse între aproximativ 300 m în Nord, Dealurile Fălciului atingând altitudinea maximă, şi 5-10 m la Sud.
Se disting în judeţ cinci unităţi geomorfologice: Podişul Covurluiului, Câmpia Tecuciului, Câmpia Covurluiului, Lunca Siretului Inferior şi Lunca Prutului de Jos.
Lista ariilor protejate din judeţul Galaţi cuprinde: Dunele de nisip de la Hanu Conachi (tip forestier, 199,3 ha), Pădurea Gârboavele (tip forestier, 230 ha), Pădurea Breana — Roşcani (78,3 ha), Locul fosilifer Tirighina Bărboşi (tip paleontologic, 1 ha, municipiul Galaţi), Locul fosilifer Rateş (tip paleontologic, 1,5 ha, Tecuci — Matca), Pădurea Fundeanu (53,2 ha), Pădurea Tălăşmani (20 ha), Pădurea Pogăneşti (33,5 ha), Pădurea Buciumeni (71,2 ha), Ostrovul Prut (62 ha), Balta Potcoava (49 ha), Balta Tălăbasca (130 ha), Locul fosilifer Bereşti (49 ha), Lunca Joasă a Prutului (81 ha), Lacul Pochina (74,8 ha), Lacul Vlăşcuţa (41,8 ha) şi Parcul natural Lunca Joasă a Prutului Inferior (247 ha).
Formaţiunile geologice tinere şi în special cuaternare, constituite din argile comune, nisipuri, pietrişuri, exploatate la Galaţi, Tecuci, Braniştea şi din albia minoră a râului Prut, prezintă importanţă pentru industria materialelor de construcţii.
Judeţul Galaţi este un important centru industrial, principalele sectoare industriale fiind reprezentate de metalurgie şi construcţii navale.
Economia judeţului are ca principale ramuri: industria şi construcţiile (peste 40%), respectiv agricultura (peste 35%).


Articole înrudite