În fiecare an, la data 2 iulie, când Biserica Ortodoxă Română cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi mare ctitor de locaşuri sfinte, Mănăstirea Toflea îşi sărbătoreşte unul dintre ocrotitorii spirituali. Acest aşezământ monahal datează din secolul al XVII-lea, când era atestată existenţa unui schit. Situată în sihăstria Buciumenilor, la confluenţa judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui, Mănăstirea Toflea, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, a fost redeschisă în data de 18 decembrie 2010.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi a unui impresionant sobor de preoţi şi diaconi din parohiile protopopiatelor Nicoreşti şi Tecuci, în prezenţa oficialităţilor locale dar şi a unui mare număr de credincioşi, rromi şi români, din Toflea şi din parohiile învecinate.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, grupul de copii şi tineri ”Cununiţa satului” din parohia Lieşti, participanţi la programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ au susţinut un frumos moment artistic.
În încheiere a fost săvârşită slujba parastasului pentru ctitori. Prin dăruirea jertfelnică a inimosului preacuvios părinte Paisie Agache, stareţul mănăstirii toflene şi prin cooperarea cu numeroşii credincioşi rromi din Toflea a fost organizată tradiţionala agapă frăţească, de unde au gustat toţi pelerinii sosiţi la hramul ştefanian al mănăstirii.
Mănăstirea este o bijuterie a arhitecturii ştefaniene
Schitul Toflea este unul dintre cele mai vechi aşezări sihăstreşti din judeţul Galaţi. O mărturie din perioada 1 septembrie 1619-31 august 1620 arată că doamna Stana, soţia vornicului Murgoci Tofle, avea un document al acestuia care preciza ca după moarte „câte rămăşiţuri ar rămăni să n-aibă triabă, ce ca să aibă a le dărui svintii mănăstiri ce iaste făcută de Tofle cel bătrân“.
Se pare că acest „Tofle cel bătrân” este uşerul Tofle sau Toflea, amintit într-un document domnesc de la 1581, fapt ce dovedeşte că mănăstirea a fost ctitorită pe actualul teritoriu al com. Brăhăşeşti în primii ani ai secolului al XVII-lea, dacă nu chiar în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.
Schitul s-a ruinat, probabil, destul de repede, căci un nou schit a fost ridicat înainte de noiembrie 1667 de căpitanul Florea şi soţia sa Safta la Cernica în aceeaşi zonă, în imediata apropiere a celui vechi. Un document de la 1749, referindu-se, probabil, la un monah al schitului, aminteşte de „Ioniţ Batin călugărul de la Brăhăşeşti”.
Aşezământul, care avea hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este pomenit şi în anul 1809 într-un document care îl consideră pe logofătul Constantin Palade ca restaurator şi miluitor al schitului.
Câţiva ani mai târziu, la 1817, voievodul Scarlat Callimachi dăruieşte fiului său Alexandru moşia Toflea, pe care se afla şi „schitul Tofle, unde se află petrecătoriu şi trei călugăraşi“. Aşezământul se afla, deci, într-o stare de decădere, care se va accentua, probabil, şi în anii următori, căci schitul se desfiinţează, practic, înainte de 1859.
Este singura mănăstire ridicată prin contribuţia unui rrom, Vasile, într-o localitate în care trăieşte o comunitate exclusiv de etnie rromă.
Sfinţirea locului şi aşezarea pietrei de temelie a sfântului locaş s-a realizat în 29 iunie 2002, de către Chiriarhul Dunării de Jos.
Aşezată într-un mirific cadru natural, aproape de vatra satului, mănăstirea este o bijuterie a arhitecturii ştefaniene. Pravila mănăstirii, unită cu rugăciuni speciale pentru locuitorii rromi, se îmbină armonios cu activităţile desfăşurate în Centrul de educaţie şi formare religioasă a copiilor rromi, precum şi cu centrul social pentru săraci.
