28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Danubius: SHIPPING ŞI BIOECONOMIE: MASTERATE CARE SPECIALIZEAZĂ DINCOLO DE ORIZONT 2020
La Danubius: SHIPPING ŞI BIOECONOMIE: MASTERATE CARE SPECIALIZEAZĂ DINCOLO DE ORIZONT 2020

Oferta educaţională a Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii “Danubius” din Galaţi este mai bogată anul acesta, cuprinzând noi programe de masterat internaţionale, interdisciplinare, unele cu predare în limba engleză.

BIOECONOMIA –  “PROVOCARE SOCIETALĂ” PENTRU CEL PUŢIN 25 DE ANI

Managementul Bioeconomiei în Contextul Creşterii Durabile, este unul dintre programele  de masterat care a fost înfiinţat pornind de la cerinţele emergente ale pieţei muncii internaţionale de specialişti în bioeconomie, domeniu care funcţionează foarte bine în statele dezvoltate europene, în SUA şi Australia. Programul de masterat este unic în România.

Economişti, ingineri, chimişti, absolvenţi de licenţă în domeniul agronomic dar şi orice absolvent care acceptă provocarea unui domeniu nou se pot îndrepta către acest program de masterat.

Absolvenţii acestui program de studii masterale vor beneficia de marele avantaj al confruntării continue şi stimulante cu mediul de afaceri, numeroase instituţii private de maximă importanţă încheind deja parteneriate cu Universitatea “Danubius” în vederea colaborării cu masteranzii şi, mai apoi, absolvenţii acestui program masteral. Prin completarea profilului profesional cu masteratul Managementul Bioeconomiei în Contextul Creşterii Durabile,  absolventul va fi aliniat cerinţelor internaţionale privind organizarea şi realizarea activităţilor economice în contextual Bioeconomiei, oportunităţile pieţei muncii fiind nenumărate.

Cursurile acestui program de masterat vor fi susţinute atât de profesorii Universităţii “Danubius”, dar şi de academicieni și profesori-cercetători ai Institutului Naţional de Cercetări Economice din cadrul Academiei Române.

SHIPPING, INTERNATIONAL TRADE AND FINANCE:  UNIC ÎN ROMÂNIA!

DOUBLE DEGREE

Recunoscut la nivel mondial, Departamentul de Studii Maritime al Universităţii Piraeus din Grecia s-a alăturat Universităţii “Danubius” în demersul de a înfiinţa singurul masterat din România care se adresează absolvenţilor de licenţă care doresc să îşi completeze profesia cu un program masteral de shipping.

Acest nou program de masterat s-a dezvoltat în concordanţă cu obiectivele Strategiei Uniunii Europene pentru dezvoltarea Regiunii Dunării şi a Strategiei Globale privind Dezvoltarea Transporturilor Navale.

Fiind un program de studii global, cursurile sunt susţinute în limba engleză de profesori specializaţi în domeniile shipping, comerţ international, dezvoltare regională şi finanţe international.

La finalul acestui masterat, absolventul va primi o diplomă dublă atestată de ambele Universităţi partenere, cu recunoaștere la nivel global.

MANAGEMENTUL AFACERILOR ÎN COMERŢ ŞI TURISM cu predare în limba engleză, este un nou program de masterat creat pentru întregirea pregătirii profesionale a studenţilor masteranzi pentru poziţii de lesdership în comerţ şi industria ospitalităţii, prin îmbunătăţirea aptitudinilor acestora cu calificări în domeniul managementului, pentru implementarea unor strategii de dezvoltare sustenabilă a afacerilor în comerţ şi turism.

Pe lângă aceste noi masterate, oferta educaţională a Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii “Danubius” cuprinde şi alte programe de masterat, toate acreditate:

Management Financiar Public şi Privat

Gestiunea Financiară a Afacerilor în Spaţiul EuropeanManagementul Afacerilor în Comerţ şi Turism cu predare în limba română

Audit şi Control Public şi Privat

Informaţii despre admitere: www.univ-danubius.ro

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina DUMITRACHE



Articole înrudite