20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se deschid Atelierele de lucru la Casa de Cultură
Se deschid Atelierele de lucru la Casa de Cultură
Începând de astăzi, Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi (CCSG) dă startul celei de-a II-a ediţii a manifestării „Ateliere lucrative.ro”. Proiectul face parte din programul destinat celebrării celor 43 de ani de existenţă a CCSG. Evenimentele se vor ţine pe durata întregii săptămâni şi vor avea ca temă tradiţiile de Paşte. La această acţiune vor participa 11 instituţii care au fost programate în perioada 2-6 aprilie să realizeze diferite materiale handmade, de a participa la diverse jocuri, dar să şi pătrundă în activităţile culturale ale Casei de Cultură. Cei de la CCSG vor asigura logistica necesară realizării operelor de artă ale celor mici, dar şi vizite la clasele de canto, pian, sală de balet, bibliotecă sau expoziţiile deschise. Evenimentul se va încheia vineri, 6 aprilie, cu o expoziţie a tuturor lucrărilor realizate de copii. La aceste manifestări vor participa cei de la Biblioteca „V.A. Urechia, Fundaţia „Împreună”, Fundaţa „Inimă de copil”, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Grădiniţa nr. 9, Şcoala nr. 22 „Dimitrie Cantemir”, Şcoala nr. 7, Grădiniţa nr. 18, Şcoala nr. 2, Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor Galaţi, dar şi Grădiniţa nr. 64 „Ileana Cosânzeana”.

Articole înrudite