27 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Spălare de bani de 3 milioane de euro prin afaceri cu carne
Spălare de bani de 3 milioane de euro prin afaceri cu carne

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat ieri 31 de percheziţii, în 4 judeţe şi în Bucureşti, pentru destructurarea unui grup infracţional care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 3.000.000 de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani. 70 de persoane urma a fi conduse la audieri. 

Percheziţiile au fost efectuate pe raza judeţelor Vrancea, Vaslui, Călăraşi, Ilfov şi a municipiului Bucureşti, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale.

„Acţiunea s-a desfăşurat pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2013, patru persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Membrii grupării ar fi oferit posibilitatea ca o societate comercială din Vrancea să practice preţuri sub cele concurenţiale la produsele din carne, prin diminuarea taxelor de plată către bugetul de stat, înregistrând în evidenţele societăţilor comerciale furnizoare, controlate de aceştia, a unor operaţiuni economice fictive. Aceştia ar fi instituit şi preluat controlul unor societăţi comerciale de tip fantomă, prin care se realizau achiziţii intracomunitare de carne de porc, operaţiuni scutite de plata taxei pe valoare adăugată la achiziţie. Astfel, s-ar fi eludat plata taxei pe valoare adăugată datorată bugetului de stat pentru achiziţii intracomunitare de carne de porc, contravaloarea acesteia fiind însuşită de membrii grupării prin utilizarea unui mecanism de circulaţie a banilor între societăţi comerciale de tip fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 3.000.000 de euro”, a precizat cms.şef. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi. 


Articole înrudite