28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Traficant de droguri, prins când încerca să intre ilegal în România
Traficant de droguri, prins când încerca să intre ilegal în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi au depistat doi bărbaţi care au trecut râul Prut cu ajutorul unei camere de tractor, intenţionând astfel să intre ilegal în România. Unul dintre ei era căutat de autorităţile din Germania, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
"La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul exercitării atribuţiilor specifice, au observat, cu autospeciala de supraveghere care funcţionează pe principiul termoviziunii, pe direcţia localităţii de frontieră Măstăcani, două persoane care se deplasau pe un traseu sinuos şi păreau dezorientate în teren. Imediat un echipaj mobil s-a deplasat către acestea constatând că nu-şi justificau prezenţa în zonă, iar una dintre ele nu avea documente de identitate asupra sa. Astfel, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti în vederea stabilirii identităţii. În urma cercetărilor efectuate şi din declaraţiile persoanelor, lucrătorii noştri au stabilit că cei în cauză sunt Vasile T., cetăţean român şi Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani şi Ilie B., cetăţean Republica Moldova, în vârstă de 28 ani, care au trecut râul Prut cu ajutorul unei camere de tractor, intenţionând să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen. Pe timpul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că pe numele lui Vasile T. există un mandat european de arestare emis în anul 2016 de autorităţile din Germania pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. De asemenea, în urma verificărilor, lucrătorii noştri au constatat că celalalt bărbat, Ilie B. a mai fost depistat de poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Folteşti în anul 2012 încercând să treacă ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi România, fiind apoi predat autorităţilor din ţara vecină în vederea continuării cercetărilor", se arată în comunicatul I.T.P.F. Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun. Totodată, Vasile T. a fost preluat de către o echipă operativă din cadrul IPJ Galaţi în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.


Articole înrudite