

În data de 23.01.2026, la ora 04.40, Punctul de Lucru Dudeşti a intervenit cu două autospeciale de stingere pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu la o locuinţă din localitatea Roşiori.
Din apelul preluat de Dispeceratul inspectoratului a fost anunţat posibilitatea existenţei în locuinţă a proprietarului, care locuia singur. Ajunşi la locul intervenţiei incendiu se manifesta la nivelul acoperişului, iar într-una din încăperi a fost găsit proprietarul, în vârstă de 64 ani, decedat.
Au ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de cca. 60 mp. şi bunurile din două camere şi un hol. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost coşul de fum, nereparat, cu fisuri la nivelul podului.
Incendiul a fost observat cu întârziere, fapt ce a dus la propagarea incendiului şi la încăperi. La ora 07.30 incendiul fost lichidat. Victima a fost preluată de Serviciul de Medicină Legală. Este vorba despre fostul primar al comunei, Neculai Soceanu.






felix
Dzeu să-l ierte, NEGLIJENȚA duce uneori la dezastru! PĂCAT DE AȘA DECES!