21 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
VIDEO: Un adolescent de 16 ani plus doi tineri de 18 şi 23 de ani, arestaţi preventiv pentru tâlhării şi furturi în serie, la Brăila
VIDEO: Un adolescent de 16 ani plus doi tineri de 18 şi 23 de ani, arestaţi preventiv pentru tâlhării şi furturi în serie, la Brăila

La data de 19 august a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, trei tineri de 16 şi 23 de ani, din Brăila, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor tâlhărie calificată şi un tânăr de 18 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi furt calificat.
În fapt, din materialul probator administrat s-a reţinut că, în noaptea de 4 spre 5 iulie a.c., tânărul de 18 ani, profitând de portierele lăsate neasigurate ar fi sustras dintr-un autovehicul parcat o poşetă şi bani.
De asemenea, în noaptea de 7 iulie a.c., în jurul orei 01:20, în timp ce se afla în Parcul Monument din municipiu, tânărul de 18 ani, împreună cu ceilalti doi tineri de 16 si 23 de ani, prin întrebuinţarea de violenţe fizice şi ameninţări cu un cuţit, ar fi deposedat o persoană de 630 de lei şi un lănţişor din aur.
Miercuri, 20 august a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă faţă de aceştia, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila (video mai jos).

  • Galerie Video:
    • Video File:

Articole înrudite