29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Carnea” crescută în laborator, mult mai ieftină decât cea „reală”
„Carnea” crescută în laborator, mult mai ieftină decât cea „reală”

Eticheta „produs tradiţional” ar putea avea o cu totul altă semnificaţie în viitorul apropiat, respectarea unei reţete şi metode tradiţionale implicând şi folosirea de carne „reală”. Alternativa, mai ieftină, vor fi produsele din carne de laborator „crescută” în cuve speciale folosind un amestec de chimicale în rolul de nutrienţi.
Tehnologia, dezvoltată de compania olandeză Mosa Meat, promite să deschidă o nouă piaţă de carne, care va concura fermele tradiţionale cu produse similare ca aspect, gust şi textură, obţinute însă la preţuri mult mai mici, potrivit Go4it, citat de Mediafax.
Proiectul, finanţat deja cu o sumă de 8.7 milioane dolari, vizează acoperirea cererii uriaşe de alimente existentă la nivel global, oferind o modalitate mult mai competitivă pentru realizarea preparatelor din carne.

Tehnologia se află deja la un stadiu avansat

Având în vedere că primul hamburger creat folosind carne sintetică a fost „testat” încă din anul 2013, este uşor de anticipat că tehnologia se află deja la un stadiu avansat.
Concret, procedeul constă în obţinerea şi multiplicarea unei culturi de celule prelevate de la animale vii, substituind ferma tradiţională cu o serie de cuve în care „carnea” este crescută ca şi produs final, imitând condiţiile existente în organismele vii. Fără furaje şi animale care sunt crescute şi sacrificate, carnea de „cultură” prelevată direct cuva cu nutrienţi esenţiali necesită mai puţine etape de procesare şi poate ajunge pe piaţă mai rapid.
În plus, metoda care nu presupune sacrificarea unor animale vii ar putea fi apreciată de criticii fermelor în regim intensiv, îndelung criticate pentru metodele de creştere care nu ţin cont de stresul şi disconfortul la care sunt supuse animalele.


Articole înrudite