22 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Greva definitivă” a medicilor care efectuează gărzi! O nouă formă de protest anunţată de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”
„Greva definitivă” a medicilor care efectuează gărzi! O nouă formă de protest anunţată de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”

Protestele organizate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” au căpătat acum o nouă dimensiune, greva de avertisment fiind precedată de „greva definitivă” a medicilor care efectuează gărzi. "Aşa cum se poate constata în secţiunea dedicată acestui protest de pe pagina greva-in-sanatate, deja cca. 10% dintre medicii care efectuează gărzi suplimentare contractului individual de muncă (CIM) de bază au aderat la „greva definitivă”. În cadrul acestei forme de protest în numele fiecărui medic care aderă la ea se trimite câte o înştiinţare a aderării şi intenţiei de acţiune către Guvern, Ministerul Sănătăţii şi toţi parlamentarii din judeţul în care acel medic îşi desfăşoară activitatea. Acest tip de protest a fost inspirat de consecinţele acţiunii de protest desfăşurată, pe această temă, anul trecut, în urma ei un număr semnificativ de medici punând în practică renunţarea definitivă la gărzi.
Contextul acestei forme suplimentare de protest îl constituie reducerea continuă a drepturilor medicilor, la scăderea veniturilor salariale reale în contextul inflaţiei (accentuată în cazul lor din cauza evoluţiei comparative a salariilor de bază) adăugându-se pierderea unei serii întregi de drepturi cum ar fi sporul de doctorat, indemnizaţia de hrană şi voucherele de vacanţă.
O afectare suplimentară a medicilor este dată de faptul că, în multe cazuri, asigurarea permanenţei serviciilor medicale este făcută cu costul unor multiple încălcări ale legislaţiei muncii. Alături de ilegalităţile comune în care medicii care efectuează gărzi ajung să lucreze continuu timp de 24 sau 30 de ore, fiindu-le încălcat drepturile legale aferente limitelor timpului de muncă, există tot mai multe cazuri de medici care depăşesc lunar timpul maxim de lucru aferent contractului individual de muncă pentru desfăşurarea gărzilor suplimentare. Toate aceste situaţii amplifică epuizarea medicilor implicaţi şi determină o scădere continuă a calităţii serviciilor medicale. Deşi vina aparţine incapacităţii guvernanţilor de-a organiza în mod adecvat sistemul sanitar, consecinţele ajung să le suporte cel mai adesea tot medicii, ele fiind amplificate de absenţa unor reglementări adecvate în domeniul malpraxis-ului, care să includă, printre altele, culpa sistemului şi să identifice în mod adecvat responsabilităţile.
Situaţia medicilor care efectuează gărzi este accentuată de indiferenţa pe care o dovedeşte ministrul sănătăţii faţă de situaţia medicilor în general şi a medicilor care efectuează gărzi în special. Refuzul de a negocia anexele la Contractul colectiv de muncă la nivelul de sector sănătate (CCMS), care includ procedura specifică efectuării gărzilor suplimentare timpului de lucru şi modelul CIM-ului aferent acestuia, constituind o dovadă în plus. Este deja de notorietate efectul general al acestei indiferenţe: o continuă afectare a capacităţii de-a asigura permanenţa serviciilor medicale.
Această formă suplimentară de protest a fost lansată înaintea grevei de avertisment, care se va desfăşura în data de 3 aprilie 2024, în intervalul orar 12:00-13:00, având printre revendicările esenţiale acordarea drepturilor aferente asigurării permanenţei serviciilor medicale tuturor angajaţilor din sănătate. Protestul „greva definitivă” a medicilor care efectuează gărzi este desfăşurat pentru susţinerea drepturilor solicitate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” pentru toţi medicii în general, cu un accent special pe cele ale medicilor care efectuează gărzi.
Dacă guvernanţii consideră nesemnificativii cei cca. 20.000 de profesionişti din sănătate care au semnat până acum pentru participarea la grevă sau pentru susţinerea ei, este deosebit de relevant numărul mare de medici existenţi în rândul acestora, care accentuează impactul protestelor", anunţă Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

Citeşte şi VIDEO: Protest în curtea Spitalului Judeţean Galaţi


Articole înrudite