01 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pastilele de supt conţin până la 6 E-uri
Pastilele de supt conţin până la 6 E-uri

Pastilele de supt conţin până la 6 E-uri, iar pe aproape 70% din etichete nu este menţionată cantitatea de zahăr, conform unui studiu realizat de InfoCons.
Potrivit sursei citate, toate pastilele ale căror etichete au fost supuse " radiografiei " conţin E-uri, într-o mai mică sau mai mare măsură. Astfel, numărul minim de E-uri descoperit pentru acest tip de produse este 1, în timp ce numărul maxim descoperit este 6, arată cercetarea, care are la bază informaţiile ce se regăsesc pe etichetele produselor tip comprimate de supt.
"Pe aproape 70% din etichete nu este menţionată cantitatea de zahăr! În urma efectuării studiului, s-a constat faptul că zahărul apare menţionat pe majoritatea etichetelor, însă pe aproape 70% din etichete nu este menţionată şi cantitatea", susţin autorii studiului.
Potrivit InfoCons, zahărul din pastilele de supt se încadrează pe o scală între 0 şi 1,5 g per pastilă, în timp ce îndulcitorul este regăsit într-o cantitate încadrată între 0 şi 1,1 g.
"Cantitatea zilnică de zahăr recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 25 g/zi. În momentul administrării pastilelor de supt , trebuie avut în vedere şi acest aspect, întrucât este important să nu depăşim această limită. Pe parcursul unei zile, meniul este destul de variat, iar în momentul administrării comprimatelor de supt, trebuie avute în vedere şi cantităţile de zahăr din celelalte produse alimentare consumate", mai arată cercetarea.
"Suntem în perioada de viroze şi de gripă. Dar oare gripa şi răceala pot trece dacă ne tratăm cu zahăr, sare sau diferite E-uri? Sau ar trebui să luăm nişte medicamente care să ne ajute cu adevărat? Haideţi să citim cu atenţie eticheta şi să înţelegem că este posibil să cumpărăm zahăr, sare şi E-uri, la un preţ extrem de mare, când am putea cumpăra medicamente, poate cu un gust nu atât de bun, o culoare nu atât de atrăgătoare, nu atât de dulci, dar să dăm banii exact pe ceea ce avem nevoie. Noi am citit pentru voi eticheta şi este simplu şi pentru voi: puteţi scana codul de bare cu aplicaţia gratuită InfoCons şi alegeţi ceea ce doriţi, gestionându-vă banii cu cap.", a afirmat Sorin Mierlea - Preşedinte InfoCons. (sursa Agerpres)


Articole înrudite