13 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un vaccin Pfizer adaptat la Omicron va fi disponibil în martie
Un vaccin Pfizer adaptat la Omicron va fi disponibil în martie

CEO-ul grupului american Pfizer a declarat luni că o versiune a vaccinului anti-COVID-19 produs de această companie va fi disponibilă, dacă va fi nevoie, împotriva variantei Omicron în luna martie, în timp ce omologul său de la Moderna a evocat pregătirea unui vaccin similar pentru toamna acestui an, informează AFP.
"Nu ştiu dacă vom avea nevoie de el (vaccinul adaptat la Omicron - n.r.), şi nici cum va fi utilizat, dar noi vom fi pregătiţi. Uzina noastră a început deja producţia", a declarat Albert Bourla, CEO-ul companiei Pfizer, pentru postul TV american CNBC.
El a dezvăluit încă de la sfârşitul lunii noiembrie că grupul Pfizer a început să lucreze la o nouă versiune a vaccinului său anti-COVID-19 pentru a viza cu precădere varianta Omicron a noului coronavirus.
"Sperăm să putem ajunge la un produs, care să protejeze mult mai bine împotriva infectărilor în special, deşi protecţia împotriva spitalizărilor şi a cazurilor severe este încă rezonabil de bună cu vaccinurile actuale, dacă aţi primit a treia doză", a explicat Albert Bourla.
Este nevoie de realizarea unor studii suplimentare pentru a şti dacă a patra doză de vaccin este necesară, a adăugat el.
CEO-ul companiei Moderna, Stephane Bancel, a declarat la rândul lui că această companie americană lucrează la o doză de rapel pentru această toamnă, care va viza tot varianta Omicron. Noua versiune a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna va intra în curând în etapa studiilor clinice.
"Discutăm în prezent cu reprezentanţii sectorului sanitar din lumea întreagă pentru a decide în legătură cu ceea ce noi credem că este cea mai bună strategie privind rapelul potenţial din toamna anului 2022", a declarat el pentru CNBC.
"Credem că noua versiune a vaccinului va conţine substanţa activă pentru a combate Omicron, dar ar putea conţine şi alte elemente", a adăugat Stephane Bancel.
"Trebuie să fim atenţi şi să încercăm să ne păstrăm avantajul în faţa virusului, nu să rămânem în urma lui", a subliniat CEO-ul companiei Moderna. (sursa Agerpres)


Articole înrudite